Şeful SMAp: Militarii români au contribuit semnificativ la efortul de combatere a pandemiei de COVID-19

Militarii români au contribuit ''semnificativ'' în efortul naţional de combaterea pandemiei de COVID-19 şi vor continua să-şi îndeplinească angajamentele în menţinerea statutului României de aliat credibil în NATO şi de contributor la securitatea europeană, a transmis, joi, şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, într-un mesaj adresat cu prilejul împlinirii a 161 de ani de la înfiinţarea SMAp.

El a amintit că, în urmă cu 161 de ani, la ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 12 noiembrie 1859, a fost înfiinţat Corpul de Stat Major General al Principatelor Unite.

"Era un efect al necesităţii reformării oştirii în contextul ambiţiilor fireşti de independenţă, unitate şi suveranitate ale Principatelor române. Funcţionarea după principii moderne de organizare a Statului Major General a condus la pregătirea şi participarea victorioasă a oştirii române la Războiul de Independenţă din 1877 - 1878. Ulterior, structura centrală cu atribuţii de organizare şi gestionare a oştirii, sub denumirile de Marele Cartier General, respectiv Marele Stat Major, a pregătit şi condus campanii militare în cele două conflagraţii mondiale", a afirmat Petrescu.

SMAp a jucat un rol "decisiv" în procesul de pregătire a aderării României la NATO, a subliniat el.

Potrivit acestuia, Statul Major al Apărării îşi va atinge, în acest an, obiectivul propus privind accelerarea procesului de consolidare a capacităţii operaţionale, în pofida obstacolelor şi a restricţiilor impuse de criza sanitară.

El a afirmat că, în 2020, s-a accelerat procesul de transformare şi adaptare a forţelor armate, a fost înfiinţat Comandament Corpului Multinaţional de Sud-Est, au fost susţinute contingente în diferite teatre de operaţii şi s-au implementat programele de înzestrare: sistemul de apărare antiaeriană Patriot, transportoarele blindate pentru trupe Piranha 5, avioanele F16.

Totodată, a precizat Petrescu, Forţele Navale Române au condus o grupare permanentă la NATO sub egida ONU, iar Forţele Aeriene au încheiat cu succes participarea la misiunea din Mali.

"Militarii români au contribuit semnificativ în efortul naţional de combaterea pandemiei de COVID-19. Totodată, Statul Major al Apărării a finalizat un nou proces de reorganizare, aşezând structura care asigură îndeplinirea misiunilor Armatei României pe noi şi stabili piloni de funcţionare. Armata, instituţia în care românii au cea mai mare încredere, a dovedit încă o dată în anul 2020 că răspunde totdeauna prezent la chemarea ţării", a subliniat şeful SMAp.


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului