Şeful Statului Major al armatei SUA s-a întâlnit cu negociatorii talibani la Doha (Pentagon)

Şeful Statului Major american, generalul Mark Milley, s-a întâlnit în această săptămână cu negociatorii talibani la Doha, în Qatar, pentru a discuta despre o "reducere a violenţei" în Afganistan, a anunţat joi Pentagonul, relatează AFP şi Reuters.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care negociatorii care reprezintă guvernul afgan şi cei ai talibanilor au luat o pauză până pe 5 ianuarie, când vor continua să lucreze la o agendă comună.

Generalul Milley s-a întâlnit cu talibanii şi în luna iunie, dar acea întrevedere nu a fost mediatizată, a declarat pentru Reuters un oficial american sub protecţia anonimatului.

Cele două întâlniri ar reprezenta primele contacte între şeful Statului Major al SUA şi talibani, deşi secretarul de stat Mike Pompeo şi principalii responsabili militari americani din Afganistan s-au mai întâlnit cu aceştia.

"Şeful Statului Major a discutat despre nevoia unei reduceri imediate a violenţei şi a accelerării unui progres spre o soluţie politică negociată care să contribuie la stabilitatea regională şi să protejeze interesele naţionale ale SUA", se menţionează într-un comunicat al armatei americane.

Generalul Milley, care a efectuat un turneu în Orientul Mijlociu, s-a mai deplasat şi în Afganistan, unde s-a întâlnit cu preşedintele afgan Ashraf Ghani, a mai precizat armata.

Preşedintele Donald Trump va reduce numărul militarilor americani din Afganistan de la 4.500, la 2.500 până la jumătatea lui ianuarie.

În Afganistan s-a înregistrat o amplificare a violenţelor, subminând cea mai bună speranţă de a pune capăt războiului care devastează Afganistanul din 2001, notează Reuters.

Mike Pompeo a declarat în această lună că violenţa din Afganistan este la un nivel "inacceptabil de ridicat" şi a precizat că Washingtonul a cerut celor două părţi "să facă un pas înapoi şi să renunţe în mod real la ostilităţi".AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…