"Șeicul orb" condamnat după atentatul din 1993 de la World Trade Center a murit în închisoare

"Șeicul orb" condamnat după atentatul din 1993 de la World Trade Center a murit în închisoare

Omar Abdel-Rahman, cunoscut ca "șeicul orb", condamnat pentru complot în urma atentatului din 1993 de la World Trade Center din New York, a murit sâmbătă într-o închisoare din Statele Unite, la vârsta de 78 de ani, transmite Reuters.

Un purtător de cuvânt a anunțat decesul din cauze naturale al clericului musulman într-un spital penitenciar din statul american Carolina de Nord, la centrul medical federal din Butner. Abdel-Rahman suferea de diabet — boală din cauza căreia își pierduse vederea încă din copilărie — și de afecțiuni coronariene.

Fiul șeicului, Ammar, anunțase deja că familia a fost înștiințată telefonic despre deces, în Egipt, de un reprezentant oficial al SUA.

Abdel-Rahman, născut în Egipt, era considerat în continuare un lider spiritual al extremiștilor musulmani, chiar și după două decenii de la încarcerare. În anii 1980 și 1990, el predica o versiune a islamului care cerea moartea unor guvernanți și instaurarea unui regim islamic în Egipt. Cu toate că figura pe lista persoanelor legate de grupări teroriste a Departamentului de Stat american, i s-a permis intrarea în SUA pe baza unei vize turistice emise de ambasada americană din Sudan, în 1990. Ulterior, autoritățile americane au afirmat că a fost vorba de o eroare informatică, amplificată în 1991, când Abdel-Rahman a primit cartea verde care i-a permis să devină rezident permanent în Statele Unite. Acest "green card" a fost anulat în 1992.

În timp ce șeicul aștepta să fie deportat, pe 26 februarie 1993, un autovehicul capcană a explodat în subsolul World Trade Center, omorând șase oameni și rănind peste 1000.

Abdel-Rahman a fost arestat și trimis în judecată în 1995, sub acuzația de complot pentru comiterea unor acte teroriste simultane în Statele Unite, constând în asasinate și bombe la sediul ONU din New York. El nu a fost acuzat direct de atacul de la World Trade Center, ci de conspirație cu cei care au detonat bomba. În octombrie 1995, șeicul a fost găsit vinovat de 48 de infracțiuni, pentru care a fost condamnat la închisoare pe viață.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

2 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc

3 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”

4 Operațiune rusească de sabotaj în România. Atentat dejucat la sediul din București al celei mai mari companii de curierat ucrainene

5 BREAKING Unul dintre cei mai respectați generali din Ucraina a fost numit într-o funcție-cheie!