Selena Gomez se declară oficial persoana cea mai urmărită pe Instagram

Selena Gomez se declară oficial persoana cea mai urmărită pe Instagram

Cântăreața și actriță americană Selena Gómez este persoana cu cei mai mulți followeri pe rețeaua de socializare Instagram, după cum a declarat însăși artista, depășind astfel recordul prietenei sale Taylor Swift, tot cântăreață, și al fostului său iubit Justin Bieber, relatează EFE. Cântăreața a mulțumit printr-un clip postat pe aplicația SnapChat pentru cei peste 69,4 milioane de followeri și pentru sprijinul primit.

"Vă salut pe toți, sunt persoana cea mai urmărită pe Instagram . Vă mulțumesc!", a spus emoționată Selena Gomez.

Cu cei 69,4 milioane de followeri, artista devine cea mai populară persoană de pe această rețea socială de fotografii și videoclipuri, pe lângă faptul de a fi unul din puținii utilizatori ai Instagram cu peste 3 milioane de "like-uri" la trei dintre postările sale.

Fosta actriță a studioului Disney a reușit să o devanseze pe Taylor Swift , care până acum ocupa prima poziție cu 69,2 milioane de followeri și pe fostul său iubit, cântărețul canadian Justin Bieber , care numără 61,6 milioane de followeri.

În cele 1.131 de postări pe contul său, tânăra vedetă prezintă fanilor săi fotografii din viața ei zilnică, amestecând scene de familie cu cele profesionale, sau poze în care apare înconjurată de alți artiști precum nedespărțita sa prietenă Taylor Swift sau actorii Brad Pitt și Jennifer Aniston.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ce se întâmplă, a început revoluția în Rusia? / Aceste imagini sunt din Sankt Petersburg!

2 De citit ce spune omul ăsta despre ce se întâmplă acum pe frontul din Ucraina, dar și în spatele ușilor închise...

3 Toate drumurile duc la Londra / Rețeaua Celac-Rotaru-Georgescu-Vacusta

4 „Am bătut recordul” / Un șofer de camion a arătat fluturașul de salariu după o săptămână de lucru în Statele Unite

5 Nici o surpriză / Cine este proprietarul Ferrari-ului surprins parcat pe o trecere de pietoni din Dorobanți...