SEMNAL pentru PENALII din Parlament/ MAJORITATEA ROMÂNILOR consideră că DNA și SRI ar trebui să aibă MÂNĂ LIBERĂ în anchete

Mai bine de jumătate dintre români (52%) consideră că DNA și SRI ar trebui să aibă "mână liberă în anchete, chiar dacă unele drepturi și libertăți sunt puse sub semnul întrebării", potrivit unui barometru de opinie Avangarde, remis vineri AGERPRES.

La întrebarea "în opinia dumneavoastră, DNA și SRI ar trebui să aibă mână liberă în anchete, chiar dacă unele drepturi și libertăți sunt puse sub semnul întrebării", 52% dintre cei chestionați au răspuns "da", 28% au spus "nu", iar 20% au spus "nu știu/ nu răspund".

Cercetarea Avangarde a fost realizată în perioada 21 — 29 aprilie, pe un eșantion de 950 de persoane de 18 ani și peste. Metoda de culegere a datelor a fost față în față cu respondentul, la domiciliul acestuia. Selecția gospodăriilor s-a făcut după metoda "random route", iar cea a persoanelor după regula "persoana care își aniversează ziua de naștere cel mai aproape de începutul anului". Eroarea maximă tolerată este de plus/ minus 3,18%, pentru un interval de încredere de 95%. 


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii