Semne că Gardienii Revoluției au preluat frâiele puterii în Iran, marginalizând conducerea civilă

Gardienii Revoluției (IRGC) a evoluat, în ultimele decenii, de la o structură paramilitară creată pentru apărarea revoluției islamice la un actor dominant care influențează decisiv atât politica internă a Iranului, cât și dinamica regională. În contextul schimbărilor de leadership și al tensiunilor militare recente, Gardienii par să fi preluat controlul asupra principalelor decizii strategice ale Iranului, relatează Euronews.

Potrivit unor evaluări ale serviciilor de informații americane și ale Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), comandantul IRGC, Ahmad Vahidi, joacă în prezent un rol central în conducerea Iranului, luând decizii politice și militare alături de liderul suprem Mojtaba Khamenei. În cadrul acestui nou echilibru de putere, instituțiile civile par marginalizate: președintele Masoud Pezeshkian, ministrul de externe Abbas Araghchi și președintele parlamentului Mohammad Bagher Ghalibaf, cel care a condus prima rundă de negocieri cu SUA, nu pot acționa fără aprobarea Gardienilor Revoluției.

Vahidi a lăsat deja să se înțeleagă că deține pârghiile cheie ale puterii, afirmând că, în condiții de război, toate funcțiile critice trebuie alese și gestionate direct de Gardieni, potrivit publicației Iran International.

Semnele acestei influențe crescute au început să se evidențieze. Pe 25 martie, președintele Pezeshkian ar fi fost constrâns să-l numească pe Mohammad Bagher Zolghadr în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naționale, la cererea Gardienilor, în pofida obiecțiilor conducerii civile. Într-un alt caz, decizia anunțată de ministrul de externe privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz a fost rapid anulată de IRGC, după ce media de stat l-a criticat dur, demonstrând capacitatea forței paramilitare de a trece peste autoritatea guvernului civil.

Cum a ajuns un corp paramilitar să absoarbă atâta putere

IRGC a fost înființat în 1979, la ordinul ayatollahului Ruhollah Khomeini, ca o forță care să opereze în paralel cu armata tradițională, slăbită după epurările post-revoluționare. Bazată pe loialitate ideologică și concepută să folosească tactici de gherilă, s-a consolidat rapid în timpul războiului Iran-Irak (1980–1988), când tineri comandanți au urcat accelerat în ierarhie.

Ghalibaf însuși a relatat că a comandat o divizie la 19–20 de ani.

La scurt timp după înființarea IRGC, Mohsen Rezaei a fost numit comandant-șef de către ayatollahul Khomeini la doar 28 de ani, funcție pe care a deținut-o timp de 16 ani. Ulterior, Rezaei a intrat în politică, candidând fără succes de mai multe ori la alegerile prezidențiale. I-au succedat Yahya Rahim Safavi și apoi Mohammad Ali Jafari.

În timpul mandatului lui Jafari, IRGC a avut un rol important în contextul disputatelor alegeri prezidențiale din 2009 și al realegerii lui Mahmoud Ahmadinejad. După acel scrutin, protestele izbucnite în Iran au fost reprimate de forțele IRGC și de unitățile Basij, în timp ce numeroase figuri cu legături în Gardienii Revoluției au fost numite în funcții guvernamentale de președinte

Pe plan regional, influența IRGC a început să se extindă încă din primii ani ai războiului Iran–Irak, când forțe afiliate au început să opereze în Liban, contribuind la formarea Hezbollah la începutul anilor 1980.

Ulterior, Forța Quds - ramura responsabilă de operațiuni externe și război neconvențional - a fost implicată în mai multe teatre de conflict din Orientul Mijlociu. A sprijinit guvernul sirian în timpul războiului civil, a fost activă în Irak în contextul luptelor pentru putere după căderea lui Saddam Hussein și a desfășurat operațiuni împotriva grupării Statul Islamic.

Dezvăluiri despre rolul milițiilor pro-iraniene în războiul cu SUA și Israelul. Cum a funcționat lanțul de comandă

De asemenea, Forța Quds a oferit sprijin militar și logistic grupării Hamas în Gaza și a antrenat forțele Houthi din Yemen. Potrivit unor relatări din presa internațională, IRGC ar fi furnizat, de asemenea, drone și echipamente militare Rusiei în contextul războiului din Ucraina.

Putere economică și rețele de influență

După încheierea războiului cu Irakul, IRGC a preluat un rol important în economie, devenind un actor-cheie în reconstrucția țării. Prin entități precum Khatam al-Anbiya, corpul controlează proiecte majore de infrastructură și sectoare strategice, construind în același timp rețele de influență economică și socială.

Această expansiune a contribuit la apariția unei elite privilegiate asociate cu regimul, consolidând și mai mult rolul acestora în structura de putere a statului.

De asemenea, IRGC și-a extins activitatea dincolo de granițele Iranului, dispunând de resurse financiare considerabile. S-a extins în întreaga regiune și în anumite părți ale Americii Latine, în special în Venezuela.

Fostul comandant Mohammad Ali Jafari declara într-un interviu din 2016 că IRGC nu este doar o forță militară convențională, ci o instituție însărcinată cu protejarea sistemului politic și cu combaterea amenințărilor interne.

În același timp, criticii susțin că denumirea și simbolurile instituției au prea puțin de-a face cu Iranul, ci sunt menite să reprezinte misiunea acesteia de a exporta Revoluția Islamică dincolo de granițele naționale.

IRGC funcționează ca o rețea vastă, incluzând instituții financiare și bancare independente, centre științifice și academice pentru formarea personalului, precum și filiale provinciale și baze Basij în toată țara.

Este alcătuită din cinci ramuri principale: Forțele Terestre, Marina, Forțele Aerospatiale — responsabile în special de capacitățile balistice, Basij și Forța Quds.

Nu există cifre fiabile și actualizate privind efectivele IRGC. Cu toate acestea, declarațiile oficiale indică faptul că capacitatea sa de instruire și mobilizare - în special prin intermediul unităților de coordonare, al structurilor ideologico-politice și al rețelelor Basij - ar putea depăși 220 000 de persoane pe an.

Anii recenți au adus pierderi majore în conducerea IRGC, mai mulți comandanți fiind eliminați în operațiuni atribuite Israelului și Statelor Unite.

În 2020, ayatollahul Ali Khamenei l-a numit pe generalul-maior Hossein Salami în funcția de comandant al IRGC. Salami a fost ucis în urma unor atacuri israeliene în iunie 2025.

Succesorul său, generalul-maior Mohammad Pakpour, a fost ucis în atacurile Statelor Unite și Israelului din 28 februarie, alături de Khamenei.

După moartea ayatollahului și a altor lideri militari de rang înalt, Ahmad Vahidi a preluat conducerea, fiind considerat un apropiat al noului lider suprem.

În ciuda acestor pierderi, IRGC a demonstrat o capacitate remarcabilă de adaptare, funcționând ca o structură descentralizată. Reorganizarea în comandamente regionale autonome i-a permis să continue operațiunile și să mențină controlul în timpul conflictelor recente.

Iranul ameninţă că va distruge producţia petrolieră a țărilor vecine în cazul unui atac lansat de pe teritoriul acestora

O nouă arhitectură a puterii în Iran

Moartea liderului suprem și schimbările din vârful statului par să fi accelerat tranziția Iranului de la un sistem dominat de clerici la unul în care IRGC joacă rolul central. În această nouă configurație, puterea este distribuită într-o rețea de actori interconectați, mai degrabă decât să fie concentrată într-o singură figură.

Deși rămâne o instituție ideologică, IRGC pare să își redefinească rolul, punând mai puțin accent pe aplicarea strictă a normelor sociale religioase și mai mult pe controlul strategic și securitatea statului.

Această transformare naște întrebări importante despre viitorul Iranului, echilibrul de putere din regiune și modul în care comunitatea internațională va gestiona relația cu un actor tot mai autonom și influent.