Senat: DNA cere documente privind numirea unor persoane în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a solicitat conducerii Senatului documente referitoare la numirea unor foști membri ai conducerii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar Biroul permanent a aprobat, luni, această cerere.

"Având în vedere cercetările care se efectuează în prezenta cauză și în continuarea corespondenței noastre emisă în cauză, în baza ordonanței nr. 578/P/2015 emisă în data de 20 aprilie 2016, vă solicităm să ne transmiteți de urgență următoarele date și înscrisuri existente în arhiva Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, care atestă criteriile de calificare profesională aferente următoarelor persoane din Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor: Angela Toncescu, fost președinte CSA, Tudor Baltă și Constantin Buzoianu, foști vicepreședinți CSA, Dan Constantinescu, Corneliu Moldoveanu și Daniela Popa, foști membri ai CSA, criterii care implicit au avut în vedere la propunerea de numire a lor în aceste funcții ce a fost supusă aprobării Parlamentului", se arată în scrisoarea semnată de procuror șef secție Claudiu Dumitrescu și procuror Matei Adrian George.

Vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru a precizat, după ședința Biroului permanent, că secretarul general al Camerei superioare se va ocupa de acest demers.

"Am aprobat-o (solicitarea DNA — n.r.). Vizează anumite acte pe care Senatul le-a încheiat în urmă cu 14 ani. Vom căuta în arhive, vor fi găsite, punem la dispoziție absolut tot ce dorește una dintre instituțiile importante ale statului român. Am dat dispoziție secretarului general să se preocupe de chestiunea administrativă, să identificăm tot ce cere DNA", a adăugat Chelaru.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă