Senatoarea Kamala Harris, o vreme candidată la învestitura democrată, şi-a exprimat susţinerea pentru Joe Biden

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a primit duminică o nouă susţinere importantă în cursa pentru Casa Albă: din partea senatoarei Kamala Harris, care a fost o vreme candidată la învestitura democrată pentru prezidenţiale, informează AFP.

"Voi face tot ce este în puterea mea pentru a-l ajuta să devină viitorul preşedinte al SUA", a notat ea într-un tweet însoţit de o înregistrare în care îşi explică alegerea.

"Cred cu adevărat în Joe, pe care îl cunosc demult. Astăzi avem nevoie de un lider care se preocupă cu adevărat de oameni şi poate prin urmare să-i unească. Şi eu cred că Joe poate reuşi aceasta", afirmă Kamala Harris.

După un început de campanie foarte remarcat, senatoarea democrată de 55 de ani, care dorea să devină prima preşedintă de culoare a SUA, a abandonat cursa la începutul lui decembrie, din lipsă de fonduri pentru a continua.

Susţinerile pentru Joe Biden au devenit tot mai multe de săptămâna trecută şi după succesele lui în alegerile primare în Carolina de Sud şi în "Super Tuesday". După susţinerea exprimată de Pete Buttigieg, revelaţia campaniei, au urmat cele din partea lui Amy Klobuchar, Beto O'Rourke şi Mike Bloomberg, toţi foşti candidaţi la Casa Albă.

În confruntarea sa cu Joe Biden, Bernie Sander, reprezentantul aripii de stânga a Partidului Democrat, a primit la rândul său, duminică, susţinerea importantă a lui Jesse Jackson, celebru militant pentru drepturile civile.

Jesse Jackson este o personalitate foarte respectată în sânul comunităţii afro-americane, electorat-cheie în alegerile prezidenţiale americane în parte susţinător al lui Joe Biden, fostul "braţ drept" al lui Barack Obama. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI