Senatorii se pregătesc să plece în campanie electorală o lună şi jumătate

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat luni, după şedinţa Biroului Permanent, că, în mod sigur, pe modelul adoptat în campania electorală pentru europarlamentare, senatorii vor avea activitate în teritoriu şi în campania pentru prezidenţiale, în luna octombrie şi în turul doi al scrutinului

Senatorii se pregătesc să plece în campanie electorală o lună şi jumătate (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

”Aşa cum simt eu lucrurile, în mod sigur vom face la fel (ca la alegerile europarlamentare - n.r.). Nu vacanţă, pentru că este impropriu spus vacanţă, vom avea activitate în teritoriu. Eu spun acum ce am spus şi data trecută, că, pentru noi, senatorii, activitatea e mult mai intensă în teritoriu, în campanie decât dacă am veni până la Bucureşti să stăm două zile sau trei pe la comisii”, a precizat Ilie Sârbu , întrebat dacă senatorii vor lucra în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.

Ilie Sârbu a mai precizat că acest program se va stabili cel mai probabil pentru luna octombrie şi ”poate şi în turul doi”. Turul doi al prezidenţialelor va fi organizat în 16 noiembrie.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR