Senatul adoptă un proiect de lege privind reabilitarea imobilelor din staţiuni turistice

Senatul adoptă un proiect de lege privind reabilitarea imobilelor din staţiuni turistice

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege propus de Guvern prin care proprietarii imobilelor cu destinaţie de cazare turistică situate în staţiuni turistice şi balneoclimaterice atestate ca fiind de interes naţional să le reabiliteze pe cheltuiala proprie în termen de un an.

Senatul adoptă un proiect de lege privind reabilitarea imobilelor din staţiuni turistice (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Senatorii au votat, cu amendamentele propuse de Comisia economică şi de Comisia pentru administraţie, proiectul de lege privind unele măsuri pentru reabilitarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare situate în staţiuni turistice şi balneoclimaterice, de interes naţional.

"Proprietarii structurilor de primire turistică situate în staţiuni turistice şi balneoclimaterice atestate ca fiind de interes naţional, inclusiv cele care nu mai deţin certificat de clasificare valabil, vor avea obligaţia ca în termen de un an să ia, din proprie iniţiativă şi pe cheltuiala proprie, măsuri pentru realizarea lucrărilor de reabilitare ambiental-arhitecturală a construcţiilor şi împrejmuirilor stradale aferente acestora, precum şi pentru curăţarea şi igienizarea spaţiilor verzi şi terenului aferent acestor imobile, astfel încât să se asigure funcţionarea structurilor de primire turistică la condiţiile şi criteriile de clasificare", se mai arată în proiectul de lege.

Potrivit unui amendament adoptat de senatori, cheltuielile făcute în acest sens de proprietari sunt deductibile.

Pentru nerespectarea acestor obligaţii, amenzile vor fi de 4 lei pe metru pătrat pentru fiecare metru de acoperiş sau faţadă, pentru fiecare zi de întârziere şi 2 lei pe metrul pătrat de împrejmuire stradală, spaţiu verde sau teren, pentru fiecare zi de întârziere.

Senatul a fost prima Cameră sesizată în cazul proiectului de lege, acesta urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Halep, decizie majoră pentru French Open: Simona are de acum o singură șansă să joace la Paris

2 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

3 Câte rachete supersonice are Rusia pe stoc, potrivit estimărilor ucrainene

4 VIDEO George Simion, derapajul disperării? / Ți-au slăbit șuruburile, țărănușule?

5 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia