Senatul american a ajuns la un acord pentru a pune capăt paraliziei bugetare din SUA. Trump: „Se pare că ne apropiem de sfârșitul shutdown-ului”

Senatorii americani au ajuns la un acord menit să pună capăt paraliziei bugetare care blochează o parte din serviciile publice ale Statelor Unite de peste 40 de zile, cea mai lungă perioadă de acest fel din istoria țării. Reprezentanţii Partidului Republican și ai Partidului Democrat au convenit asupra unui acord provizoriu care va permite finanțarea guvernului federal până în luna ianuarie 2026.

Este prevăzută organizarea unui vot privind prelungirea ajutoarelor pentru sănătate.FOTO: Profimedia

Este prevăzută organizarea unui vot privind prelungirea ajutoarelor pentru sănătate.FOTO: Profimedia

„Se pare că ne apropiem de sfârșitul shutdown-ului”, a declarat președintele american Donald Trump, la întoarcerea la Casa Albă, după weekendul petrecut la reședința sa din Florida, Mar-a-Lago, relatează CNN și Fox News.

Democrații din Camera Reprezentanților intenționează să organizeze luni o reuniune a grupului parlamentar, potrivit unei surse citate de CNN.

Primul vot al Senatului va viza măsura provizorie adoptată de Camera Reprezentanților. Pentru a fi aprobată, aceasta va avea nevoie de sprijinul celor opt democrați. După aceasta, Senatul va modifica proiectul de lege cu pachetul de finanțare mai mare negociat între cele două partide. Dacă proiectul de lege va fi adoptat de Senat, acesta va fi trimis înapoi Camerei Reprezentanților pentru adoptarea finală, apoi va ajunge pe biroul președintelui Trump pentru promulgare. Întregul proces ar putea dura încă câteva zile.

De la începutul blocajului bugetar, pe 1 octombrie, sute de mii de funcționari federali lucrează fără a fi plătiți, ceea ce a afectat grav plata ajutoarelor sociale și traficul aerian.

Noul acord va permite refinanțarea programului de ajutor alimentar destinat celor 42 de milioane de americani afectați de întreruperile de plată, dar și anularea concedierilor a mii de funcționari federali dispuse luna trecută, potrivit parlamentarilor. În plus, este prevăzută organizarea unui vot privind prelungirea ajutoarelor pentru sănătate, care urmează să expire la sfârșitul anului.

„Propunerea va proteja funcționarii federali împotriva concedierilor abuzive, îi va reintegra pe cei care au fost concediați pe nedrept în timpul shutdown-ului și va garanta că aceștia vor primi salariile retroactiv”, a declarat senatorul democrat Tim Kaine, într-un comunicat de presă.

Totuși, liderul minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, a criticat faptul că extinderea ajutoarelor pentru sănătate necesită un vot suplimentar în locul unei prelungiri directe. „Această luptă va continua și trebuie să continue”, a subliniat Schumer.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă