Senatul american se opune unor livrări de arme aprobate de Trump pentru Arabia Saudită

Senatul american s-a opus joi unor vânzări de armament autorizate de preşedintele Donald Trump pentru Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Iordania, informează AFP şi Reuters.

Mai mulţi congresmeni republicani s-au alăturat opoziţiei democrate şi au votat trei rezoluţii împotriva acestor contracte de armament, ce au o valoare totală de 8,1 miliarde de dolari şi care au fost aprobate de Trump prin invocarea unei situaţii de urgenţă provocate de Iran, procedură prin care el a încercat să ocolească aprobarea Congresului.

Cele trei rezoluţii vor merge la un alt vot în Camera Reprezentanţilor, unde opoziţia democrată are majoritate, însă Trump a avertizat că se va opune prin veto acestor rezoluţii. Senatul ar putea neutraliza acest veto, dar pentru aceasta este nevoie de cel puţin 67 de voturi (o majoritate de două treimi), ceea ce este greu de realizat, dar fiind că republicanii sunt majoritari în această cameră.

Contractele privesc în special livrare de arme, muniţii şi lucrări de întreţinere a avioanelor militare ale celor trei state arabe.

Congresmenii care se opun acestor contracte fac referire la responsabilitatea Arabiei Saudite şi a coaliţiei conduse de această ţară în conflictul armat din Yemen, soldat cu zeci de mii de morţi, printre care numeroşi civili, conform organizaţiilor umanitare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR