Şerban Nicolae (PSD): Iohannis uzează de cea mai înaltă funcţie în stat ca să se comporte ca şi cum e în Opoziţie

Şerban Nicolae (PSD): Iohannis uzează de cea mai înaltă funcţie în stat ca să se comporte ca şi cum e în Opoziţie

Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, consideră că preşedintele Klaus Iohannis uzează de cea mai înaltă funcţie în stat pentru a se comporta ca şi cum este în Opoziţie, adăugând că demersul şefului statului cu privire la concediul premierului Viorica Dăncilă este, pe fond, o absurditate.

"Nu îmi dau seama de ce a făcut Iohannis această sesizare la Curtea Constituţională. E aceeaşi atitudine a lui: uzează de cea mai înaltă funcţie în stat ca să se comporte ca şi cum e în Opoziţie. Dacă vrea în Opoziţie, bine ar fi să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte şi atunci să treacă în Opoziţie, să fie preşedintele PNL, al USR sau al Cioloşeului. Să fii preşedintele României şi să te comporţi ca şi cum tu eşti în Opoziţie, dar să exerciţi toate atributele puterii prezidenţiale mi se pare că nu este în regulă, ca să nu spun anticonstituţional. În niciuna dintre atribuţiile preşedintelui nu spune că are ca sarcină, ca misiune, şicanarea guvernului sau gherila politică. Nici Băsescu nu s-a comportat aşa în perioada guvernării USL, pentru simplul motiv că exercitarea funcţiilor constituţionale se face pe criteriul loialităţii, responsabilităţii şi legalităţii, ori aici cam lipsesc toate la domnul Iohannis. Atacă în băşcălie orice fel de lege adoptată de Parlament, indiferent că e sau nu constituţională, doar ca să le întârzie la promulgare, depăşeşte termenele constituţionale prevăzute pentru sesizarea Curţii sau reexaminare, pentru promulgare. Practic, are o parte importantă din exerciţiul Puterii în România, dar se comportă ca şi cum PSD are 100% puterea şi trebuie făcut responsabil pentru absolut orice", a declarat Nicolae, vineri, pentru AGERPRES.

El a adăugat că demersul preşedintelui, din punct de vedere formal, "este în limitele Constituţiei, dar pe fond este o absurditate", iar Curtea Constituţională nu lucrează acum şi îi va răspunde în septembrie.

Şerban Nicolae a afirmat că "în orice situaţie în care nu este Viorica Dăncilă", aceasta stabileşte ca unul dintre viceprim-miniştri să asigure coordonarea întregii echipe guvernamentale.

"Nu se pune problema desemnării unui prim-ministru interimar, pentru că premierul nu e în imposibilitatea de exercitare a atribuţiilor. În caz de imposibilitate a exercitării atribuţiilor, atunci se desemnează un premier interimar. Aici nu e cazul. Este vorba de asigurarea continuităţii activităţii, se întâmplă şi dacă pleacă doamna Dăncilă din ţară două săptămâni într-un turneu internaţional. Nu se pune problema desemnării unui prim-ministru interimar în condiţiile prevăzute de Constituţie, de imposibilitatea de exercitare a atribuţiilor. Doar atunci se pune problema desemnării unui interimar, un interimar care nu poate depăşi 45 de zile şi aşa mai departe", a arătat senatorul PSD.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a transmis CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul , şeful statului motivând că Viorica Dăncilă nu l-a informat că intră în concediu şi că a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale.

În cererea adresată CCR este invocată Decizia nr. 247/2018 semnată de Viorica Dăncilă, potrivit căreia, în perioada 6 - 13 august, Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.

"Prin omisiunea prim-ministrului României de a aduce la cunoştinţa preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile în perioada 6 - 13 august 2018 şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru prin emiterea unui act (Decizia nr. 247/2018) cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, s-a ivit un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi (...). Procedând în acest mod, prim-ministrul României se situează în afara cadrului constituţional prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituţie", se arată în cerere. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale