Serghei Lavrov acuză SUA că vizează "denigrarea Rusiei"

Serghei Lavrov acuză SUA că vizează "denigrarea Rusiei"

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat vineri SUA că vizează denigrarea Rusiei şi a apreciat drept "inacceptabil" tonul folosit de omologul său american John Kerry în privinţa crizei din Ucraina.

Serghei Lavrov acuză SUA că vizează "denigrarea Rusiei" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul Lavrov a afirmat că "propaganda americană" urmăreşte "denigrarea Rusiei, denigrarea celor care protestează faţă de acţiunile ilegale ale autorităţilor de la Kiev, care intenţionează să interzică limba rusă şi să-i prezinte pe toţi ruşii şi rusofonii drept inamici care trebuie ucişi".

Secretarul de Stat american John Kerry a acuzat joi Moscova că nu a luat nicio iniţiativă pentru aplicarea acordului încheiat la Geneva şi a avertizat în legătură cu o "eroare costisitoare" în acest sens.

De asemenea, şeful diplomaţiei americane a acuzat postul de televiziune Russia Today, finanţat de Kremlin, că "promovează viziunea fantezistă a preşedintelui Vladimir Putin în legătură cu ceea ce se întâmplă în teren".

În replică, Lavrov a criticat declaraţiile omologului său american şi a apărat postul Russia Today, afirmând că acesta este un concurent "serios" al CNN şi BBC.

"Ne acuză că am pus în funcţiune maşina de propagandă a lui Putin, Russia Today, iar John Kerry a afirmat acest lucru în declaraţia sa, pe un ton inacceptabil, acuzator", a afirmat ministrul rus de Externe.

"O astfel de declaraţie privind presa nu este fără îndoială politicoasă", a adăugat Lavrov.

La rândul său, redactorul-şef al Russia Today, Margarita Simonian, a cerut vineri Departamentului de Stat să îşi prezinte scuze. "Intenţionăm să trimitem o solicitare oficială la Departamentul de Stat pentru a prezenta exemple concrete care să arate că Russia Today a denaturat evenimentele", a declarat redactorul-şef, citat într-un comunicat.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

5 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”