Serghei Lavrov începe cu ameninţările: Se încearcă transformarea Republicii Moldova în „a doua Ucraină”

„Ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină”, a declarat el joi într-un interviu acordat canalului NTV. „O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldoveneşti este foarte, foarte revelatoare. Atunci când ei spun: „Să începem acum aderarea la Uniunea Europeană, apoi vom vedea ce ne promit acolo, iar apoi poate vom decide dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente”, precum şi alte declaraţii”, a explicat Serghei Lavrov, numind această abordare „cerşit”. Potrivit oficialului rus, majoritatea populaţiei moldoveneşti nu împărtăşeşte poziţia Chişănăului, notează sursa citată.

Ministrul rus a adăugat că modul de comportamere al Chişinăului este unul dublu limbaj, încercând să profite atât de relaţia cu Moscova, dar şi cu Occidentul.

Anterior, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat că Ucraina doreşte deschiderea frontului transnistrean, ceea ce ar putea conduce la consecinţe triste pentru statalitatea Republicii Moldova, potrivit website-ului gazeta.ru (pro-guvernamental).

Reprezentantul permanent nu a exclus un scenariu în care Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR) nerecunoscută. În special, vorbim despre provocările Ucrainei la graniţă, a adăugat el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India