„Serios, tocmai piesa asta?” Celine Dion îl acuză pe Trump că i-a folosit melodia din Titanic în mod neautorizat

Celine Dion l-a mustrat și ironizat pe Donald Trump, după ce acesta a folosit în mod neautorizat hitul „My heart will go on” în campania sa, la un miting recent.

Celine Dion e supărată pe Trump că i-a folosit piesa FOTO Arhivă

Celine Dion e supărată pe Trump că i-a folosit piesa FOTO Arhivă

O declarație publicată pe X și pe contul de Instagram al lui Dion, care are peste 8 milioane de urmăritori, spunea: „Echipa de management a lui Celine Dion și casa de discuri Sony Music Entertainment Canada Inc au aflat despre utilizarea neautorizată a videoclipului, înregistrării, interpretării muzicale și imaginii lui Celine Dion cântând ‘My Heart Will Go On’ la un miting electoral Donald Trump/JD Vance în Montana”, se arată în mesaj.

„În niciun fel această utilizare nu este autorizată, iar Celine Dion nu aprobă acest sau orice altă utilizare similară…Și serios, TOCMAI piesa asta?”

Reacțiile de pe rețelele sociale au fost în mare parte ironice.

„Perfect – pentru că atunci când campania ta se îndreaptă spre un aisberg, cel mai bine e să-i pui muzică”, a spus un utilizator pe X.

„Pentru mine este perfect pentru Tumptanic!” a spus Antonio Cusano pe Instagram.

Aceasta nu este prima dată când un cântăreț se opune folosirii muzicii sale de către Trump. În mai 2023, Village People au trimis o scrisoare de încetare a utilizării și au amenințat cu acțiuni legale după ce Trump a folosit melodia lor „Macho Man” și alte hituri fără permisiunea lor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă