Sfârșitul lui aprilie va aduce temperaturi scăzute. Cum va fi vremea la începutul lunii mai

Sfârșitul lui aprilie va aduce temperaturi scăzute. Cum va fi vremea la începutul lunii mai

Cu excepția extremității de sud-est a țării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice și nord-vestice, anunță meteorologii.

Temperaturi de primăvară FOTO Shutterstock

Meteorologii anunţă temperaturi mai coborâte decât cele specfice acestei perioade în cea mai mare parte a ţării şi ploi, săptămâna viiitoare. Ulterior, inclusiv în primele trei săptămâni din mai, temperaturile şi cantităţile de precipitaţii se vor situa la nivelul celor obişnuite în acest interval.

Elena Mateescu, directorul ANM, a anunţat că în următoarele zile vom avea temperaturi foarte coborâte, în special în jumătatea nordică a ţării, dar chiar şi în Bucureşti.

„Am avut o diferenţă foarte mare de temperatură. Am avut chiar 34 de grade la Bechet, 31 de grade în Capitală. Prima jumătate a lunii aprilie a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că abaterea termică pozitivă a fost de 5 grade Celsius pentru perioada respectivă, depăşind luna aprilie 2017, atunci când abaterea a fost de 4,7 grade Celsius. Şi la acest moment ne încadrăm, chiar cu această răcire, cu 4,7 grade abatere termică pozitivă, pentru că încă vorbim de o perioadă nu foarte lungă, mai lungă a fost perioada cu temperaturi extreme foarte ridicate în care, la foarte multe staţii, în foarte multe zile, am depăşit recordurile temperaturilor maxime zilnice sau minime zilnice“, spune meteorologul.

Zăpadă pe creste

„Chiar şi zilele de început de săptămână, luni şi marţi, acelaşi ecart al valorilor de temperaturi, după care observăm nuanţe de verde şi chiar de galben, semn că vremea va intra într-un uşor proces de încălzire, astfel încât ne vom apropia, din nou, de ceea ce înseamnă maxima unei zile de vară de 24-25 de grade Celsius. Până atunci însă, şi forma precipitaţiilor, mai ales la munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, asociate şi cu un vânt de 70-80 de km/h indică o vreme deosebit de rece. Şi la acest moment, avem staţiuni unde înregistrăm strat de zăpadă consistent. De pildă, la Vârfu Omu, aproape 80 de centimetri, la Bâlea Lac peste 50 de centimetri, la Căliman, de asemenea, 35 de centimetri", a declarat Elena Mateescu, directorul executiv al ANM, la Antena 3 CNN.

Săptămâna 22.04.2024 – 29.04.2024

Cu excepţia extremităţii de sud-est a ţării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi în zona sub-montană din regiunile sudice.

Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal, în cea mai mare parte a ţării.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro