Spre sfârșitul anului 2022, creșteau speranțele că economia Chinei și, în consecință, economia globală, era pregătită pentru o revenire, susțin experții într-o analiză publicată de Foreign Affairs, scrie Adevărul.

După trei ani de restricții stricte privind circulația, teste obligatorii în masă și blocări interminabile, guvernul chinez a decis brusc să renunțe la politica sa „zero COVID”, care a suprimat cererea, a împiedicat producția, a perturbat liniile de aprovizionare și a produs cea mai semnificativă încetinire de la sfârșitul anilor ’70. În săptămânile care au urmat schimbării politicii, prețurile globale ale petrolului, cuprului și altor mărfuri au crescut la așteptările că va crește cererea. În martie, premierul chinez de atunci, Li Keqiang, a anunțat o țintă de creștere a PIB-ului real de aproximativ 5%, iar mulți analiști externi au prezis că va crește cu mult.

Inițial, unele părți ale economiei Chinei au crescut într-adevăr: cererea reținută pentru turismul intern, ospitalitatea și serviciile de vânzare cu amănuntul au avut toate contribuții solide la redresare. Exporturile au crescut în primele luni ale anului 2023 și s-a părut că până și piața imobiliară rezidențială asediată a atins fondul. Dar, până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru, cele mai recente date privind PIB-ul au spus o poveste foarte diferită: creșterea generală a fost slabă și aparent a avut o tendință descendentă. Investitorii străini precauți și guvernele locale cu lipsă de numerar din China au ales să nu preia impulsul inițial.

Această inversare a fost mai semnificativă decât o prognoză tipică excesiv de optimistă. Gravitatea problemei este indicată de scăderea atât a consumului de bunuri de folosință îndelungată din China, cât și a ratelor investițiilor din sectorul privat la o fracțiune din nivelurile lor anterioare, precum și de creșterea ratei de economisire a gospodăriilor din țară. Aceste tendințe reflectă deciziile economice pe termen lung ale oamenilor în ansamblu și sugerează cu tărie că în China, oamenii și companiile se tem din ce în ce mai mult să nu piardă accesul la activele lor și acordă prioritate lichidității pe termen scurt față de investiții. Faptul că acești indicatori nu au revenit la niveluri normale de dinainte de COVID – cu atât mai puțin nu au crescut după redeschidere, așa cum au făcut-o în Statele Unite și în alte părți – este un semn al unor probleme profunde.

Schimbările au început în 2015, când statul și-a intensificat controlul

Ceea ce a devenit clar este că primul trimestru al anului 2020, care a văzut debutul COVID, a fost un punct fără întoarcere pentru comportamentul economic chinez, care a început să se schimbe în 2015, când statul și-a extins controlul: de atunci, economiile gospodăriilor ca ponderea PIB-ului a crescut cu 50% și se mențin la acest nivel ridicat. Consumul de bunuri de folosință îndelungată din sectorul privat a scăzut cu aproximativ o treime față de începutul anului 2015, continuând să scadă de la redeschidere, mai degrabă decât să reflecte cererea reprimită. Investițiile private sunt și mai slabe,

Dezvoltarea Chinei în perioada COVID-19 ar trebui recunoscută pentru ceea ce este: rezultatul răspunsului extrem al președintelui Xi Jinping la pandemie, care a stimulat o dinamică care a afectat alte țări autoritare, dar pe care China a evitat-o anterior în epoca post-Mao Zedong. Dezvoltarea economică în regimurile autoritare tinde să urmeze un model previzibil: o perioadă de creștere în care regimul permite afacerilor conforme din punct de vedere politic să prospere. Dar odată ce regimul și-a asigurat sprijinul publicului, începe să intervină în economie în moduri din ce în ce mai arbitrare. În cele din urmă, în fața incertitudinii și a fricii, gospodăriile și întreprinderile mici încep să prefere economiile în numerar în locul investițiilor nelichide; ca urmare, creșterea scade constant.

De când Deng Xiaoping a început „reforma și deschiderea” economiei Chinei la sfârșitul anilor 1970, conducerea Partidului Comunist Chinez a rezistat în mod deliberat impulsului de a interveni în sectorul privat mult mai mult decât au făcut majoritatea regimurilor autoritare. Dar sub Xi, și mai ales de când a început pandemia, PCC a revenit la mijlocul autoritar. În cazul Chinei, virusul nu este principala cauză a COVID-ului economic lung al țării: principalul vinovat este răspunsul imun al publicului larg la intervenția extremă, care a produs o economie mai puțin dinamică. Acest ciclu descendent le oferă factorilor de decizie din SUA o oportunitate de a reseta componenta economică a strategiei Washington pentru China și de a adopta o abordare mai eficientă și mai puțin auto-vătămătoare decât cele urmate de administrația Trump și, până acum, de administrația Biden.

Fără politică, fără probleme

Înainte de pandemie, marea majoritate a gospodăriilor chineze și a întreprinderilor private mai mici se bazau pe un târg implicit „fără politică, fără probleme”, în vigoare de la începutul anilor 1980: PCC controla în cele din urmă drepturile de proprietate, dar atâta timp cât oamenii au rămas în afara politicii, partidul ar rămâne în afara vieții lor economice. Acest modus vivendi se găsește în multe regimuri autocratice care doresc să-și păstreze cetățenii mulțumiți și productivi și a funcționat minunat pentru China în ultimele patru decenii.

Când Xi a preluat mandatul în 2013, el s-a angajat într-o campanie agresivă anticorupție, care, pe parcurs, s-a întâmplat să-i elimine pe unii dintre principalii săi rivali, cum ar fi fostul membru al Biroului Politic Bo Xilai. Măsurile au fost populare la majoritatea cetățenilor; la urma urmei, cine nu ar fi de acord cu pedepsirea funcționarilor corupți? Și nu au încălcat pactul economic, pentru că au vizat doar unii dintre membrii partidului, care în total reprezintă mai puțin de șapte la sută din populație. Câțiva ani mai târziu, Xi a făcut un pas mai departe, aducându-i pe giganții tehnologiei din țară. În noiembrie 2020, liderii de partid au dat un exemplu lui Jack Ma, un magnat al tehnologiei care a criticat public autoritățile de reglementare de stat, amânând cu forța oferta publică inițială a uneia dintre companiile sale, Ant Group, și scoțându-l din viața publică. Investitorii occidentali au reacționat cu îngrijorare, dar și de această dată majoritatea chinezi au fost fie mulțumiți, fie indiferenți. Modul în care statul a tratat proprietatea câtorva oligarhi nu a avut nicio relevanță pentru viața lor economică de zi cu zi.

Răspunsul guvernului la pandemie a fost cu totul altă problemă. A făcut vizibilă și tangibilă puterea arbitrară a PCC asupra activităților comerciale ale tuturor, inclusiv pe cele ale celor mai mici jucători. Cu un avertisment de câteva ore, un cartier sau un întreg oraș ar putea fi închis pe termen nelimitat, afacerile de vânzare cu amănuntul închise fără nicio soluție, rezidenții blocați în blocuri de locuințe, viața și mijloacele de trai puse în așteptare.

Pe termen lung, COVID-ul va afecta probabil economia chineză ani de zile.

Toate economiile majore au trecut printr-o versiune de blocare la începutul pandemiei, dar niciuna nu a experimentat ceva la fel de brusc, de sever și de neînduplecat ca măsurile anti-pandemie ale Chinei. Zero COVID a fost pe cât de necruțător, pe atât de arbitrar în aplicația locală, care părea să urmeze doar capriciile oficialilor de partid. Scriitorul chinez Murong Xuecun a asemănat experiența cu o campanie de închisoare în masă. Uneori, penuria de produse alimentare, medicamente eliberate pe bază de rețetă și asistență medicală critică afectează chiar și comunitățile bogate și conectate din Beijing și Shanghai. În tot acest timp, activitatea economică a scăzut brusc. La Foxconn, unul dintre cei mai importanți producători din China de exporturi de tehnologie, lucrătorii și directorii deopotrivă s-au plâns public că compania lor ar putea fi exclusă din lanțurile globale de aprovizionare.

Chinezii se tem că-și pierd proprietățile sau mijloacele de trai

Ceea ce rămâne astăzi este o frică larg răspândită, nemaivăzută din zilele lui Mao - teama de a-și pierde proprietățile sau mijloacele de trai, fie temporar, fie pentru totdeauna, fără avertisment și fără apel. Aceasta este povestea spusă de unii expatriați și este în concordanță cu datele economice. Zero COVID a fost un răspuns la circumstanțe extraordinare și mulți chinezi cred că afirmația lui Xi că a salvat mai multe vieți decât ar avea abordarea Occidentului. Cu toate acestea, amintirile cu cât de necruțător au implementat strategia oficialii locali rămân proaspete și nediluate.

După ce a sfidat tentația timp de decenii, economia politică a Chinei sub conducerea lui Xi a cedat în cele din urmă unui model familiar în rândul regimurilor autocratice. Ei tind să înceapă cu un contract „fără politică, fără probleme”, care promite afaceri ca de obicei pentru cei care țin capul plecat. Dar până la al doilea sau, mai frecvent, al treilea mandat, conducătorii ignoră din ce în ce mai mult preocupările comerciale și urmăresc politici intervenționiste ori de câte ori se potrivește obiectivelor lor pe termen scurt. Ei dau exemple de câțiva rivali politici și de mari afaceri multinaționale. De-a lungul timpului, amenințarea controlului de stat în comerțul de zi cu zi se extinde pe segmente din ce în ce mai largi ale populației. Pe perioade diferite, Hugo Chávez și Nicolás Maduro în Venezuela, Recep Tayyip Erdogan în Turcia, Viktor Orban în Ungaria și Vladimir Putin în Rusia au refuzat cu toții acest drum bine uzat.

Când un regim autocratic înrădăcinat încalcă acordul „fără politică, fără probleme”, ramificațiile economice sunt omniprezente. Confruntați cu incertitudinea dincolo de controlul lor, oamenii încearcă să se autoasigure. Ei își păstrează banii; investesc și cheltuiesc mai puțin decât obișnuiau, în special pe active nelichide, cum ar fi automobile, echipamente și facilități pentru întreprinderi mici și imobiliare. Aversiune sporită față de risc și economii mai mari de precauție acționează ca un obstacol asupra creșterii, mai degrabă ca ceea ce se întâmplă după o criză financiară.

Între timp, capacitatea guvernului de a conduce economia și de a o proteja de șocurile macroeconomice scade. Deoarece oamenii știu că o anumită politică ar putea fi aplicată în mod arbitrar, că ar putea fi extinsă într-o zi și inversată în următoarea, ei devin mai puțin receptivi la planurile de stimulare și altele asemenea. Și acesta este un model familiar. În Turcia, de exemplu, Erdogan a făcut presiuni în ultimii ani pe banca centrală să reducă ratele dobânzilor, ceea ce spera să alimenteze un boom investițional; ceea ce a alimentat în schimb a fost inflația în creștere. În Ungaria, un pachet mare de stimulente fiscale și monetare nu a reușit să atenueze impactul economic al pandemiei, în ciuda succesului unor măsuri similare în țările vecine.

Previziuni sumbre pentru creșterea PIB-ului Chinei

În ultimele luni, Bank of America, Economist Intelligence Unit și Goldman Sachs, de exemplu, și-au ajustat fiecare în jos previziunile pentru creșterea PIB-ului chinez în 2023, reducând cel puțin 0,4 puncte procentuale. Dar, pentru că persistența duratei economice a COVID încă nu s-a absorbit și pentru că multe previziuni presupun, în mod eronat, că programele de stimulare ale Beijingului vor fi eficiente, observatorii chinezi încă supraestimează perspectivele de creștere în anul următor și nu numai. Prognozele privind creșterea anuală a PIB-ului în 2024 de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (5,1 la sută) și Fondul Monetar Internațional (o mai modestă 4,5 la sută) ar putea fi reduse cu 0,5 la sută sau mai mult. Nevoia de a corecta în jos va crește doar în timp.

Sectorul privat al Chinei va economisi mai mult, va investi mai puțin și va asuma mai puține riscuri decât a făcut-o înainte de COVID-ul pe termen lung economic, cu atât mai puțin înainte de al doilea mandat al lui Xi. Consumul de bunuri de folosință îndelungată și investițiile din sectorul privat vor fi mai puțin receptive la politicile de stimulare. Consecințele probabile vor fi o economie mai volatilă (deoarece politica macroeconomică va fi mai puțin eficientă în a induce gospodăriile și întreprinderile mai mici să compenseze recesiunile) și mai multă datorie publică (pentru că va fi nevoie de mai mult stimulent fiscal pentru a obține impactul dorit). Acestea, la rândul lor, vor conduce la scăderea creșterii economice medii în timp prin reducerea creșterii productivității, pe lângă reducerea investițiilor private pe termen scurt.

Cu toate acestea, Xi și alți lideri PCC ar putea considera acest lucru pur și simplu drept o justificare a convingerii lor că viitorul economic al țării este mai puțin al sectorului privat decât al întreprinderilor de stat. Chiar înainte de pandemie, presiunea guvernamentală a determinat băncile și fondurile de investiții să favorizeze întreprinderile de stat în împrumuturile lor, în timp ce investițiile în sectorul privat erau în retragere.

Exodul

Câteva alte economii, inclusiv Australia, Canada, Mexic, Singapore, Regatul Unit și Vietnam, beneficiază deja de fluxurile de studenți, afaceri și capital chinezi. Procedând astfel, își îmbunătățesc propria putere economică și slăbesc stăpânirea PCC acasă.

Cu cât Beijingul încearcă mai mult să prevină ieșirile de factori utili ai producției economice – de exemplu, prin menținerea unor controale stricte ale capitalului și prin limitarea cotării companiilor din Statele Unite – cu atât mai mult va adânci sentimentul de nesiguranță care va determina aceste ieșiri în primul rând. Alți autocrați au încercat această strategie de auto-înfrângere; mulți au fost forțați să mențină controalele temporare ale capitalului pe termen nelimitat, doar pentru a determina oamenii și companiile să depună mai multe eforturi pentru a le ocoli. După cum s-a văzut în mod repetat în America Latină și în alte părți, inclusiv în timpul declinului final al Uniunii Sovietice, astfel de politici stimulează aproape invariabil mai multe ieșiri de oameni și capital.

Washington ar trebui să profite de luptele interne ale Beijingului

Infectarea economiei chineze cu COVID-ul pe termen lung prezintă o oportunitate pentru factorii de decizie din SUA de a schimba strategia. În loc să încerce să limiteze creșterea Chinei cu costuri mari pentru propria lor economie, liderii americani îl pot lăsa pe Xi să-și facă munca pentru ei și să își poziționeze țara ca o alternativă mai bună – și ca o destinație primitoare pentru activele economice chineze de toate tipurile. Chiar și oficialii cunoscători tind să treacă cu vederea cât de bine a servit această strategie Statelor Unite în a înfrunta rivalii sistemici în secolul al XX-lea. Se uită adesea că nu era departe de a fi evident în timpul Marii Depresiuni că economia SUA ar putea depăși regimurile fasciste din Europa și o incertitudine similară cu privire la performanța relativă a creșterii s-a repetat în mare parte a Războiului Rece. În ciuda acestei incertitudini, Statele Unite au ieșit învingătoare în parte pentru că au menținut o ușă deschisă pentru oameni și capital, deturnând talentul și investițiile și, în cele din urmă, întorcând propriile controale economice ale regimurilor autocratice împotriva lor. În timp ce PCC se luptă cu COVID-ul său economic auto-afectat, acea strategie merită reînviată astăzi.

Distribuie Distribuie Comentarii