Sibiu: Cel mai tânăr pacient cu COVID-19, un bebeluş de peste o lună, vindecat şi externat din spital

Cel mai tânăr pacient cu COVID-19 din judeţ, un bebeluş de peste o lună, împreună cu mama lui, au fost vindecaţi şi externaţi vineri din Spitalul de Pediatrie din Sibiu, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.

"În cursul zilei de astăzi, 1 mai, cel mai tânăr pacient din judeţul Sibiu, un bebeluş care la data internării prin transfer de la o unitate sanitară din judeţul Alba, avea 17 zile şi era confirmat pozitiv în urma testării SARS CoV-2, atât el cât şi mama lui, au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi", a spus Andreea Ştefan.

Copilul şi mama lui s-au întors din Franţa, în judeţul Alba, la începutul lunii aprilie, iar ulterior au fost în carantină. În 5 aprilie, mama şi copilul au fost transportaţi din carantină la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia.

"Pacienta prezenta tuse, iar bebeluşul era uşor febril, fiind izolaţi în cadrul secţiei de Pediatrie şi, ulterior, în cadrul secţiei de Boli Infecţioase, unde au primit îngrijiri medicale. Acestora li s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19, care au ieşit pozitive în cursul zilei de 06.04.2020", precizau, la acea dată, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

Având în vedere vârsta fragedă a pacientului, s-a luat decizia transferării la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, unde copilul şi mama lui au fost trataţi şi vindecaţi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

2 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

3 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

4 VIDEO „Inițial au spus da. Grindeanu greșește” / Un lider AUR dezvăluie unde a picat înțelegerea cu PSD

5 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară