Sibiu: Medicii din singurul spital COVID de adulţi din judeţ avertizează că pericolul nu a trecut

Sibiu: Medicii din singurul spital COVID de adulţi din judeţ avertizează că pericolul nu a trecut

Conducerea singurului spital din judeţul Sibiu unde sunt trataţi adulţii bolnavi de COVID-19 subliniază că prevenţia este mai bună decât tratamentul bolii şi recomandă prudenţă şi respectarea restricţiilor.

"Este foarte important ca populaţia să aplice în continuare măsurile de siguranţă, să poarte măştile de protecţie în spaţiile închise, să respecte distanţarea socială, să acţioneze cu prudenţă pentru a putea limita numărul de îmbolnăviri. Să previi este mai bine decât să tratezi! Am încredere că sibienii vor acţiona în consecinţă şi se vor proteja atât pe ei cât şi pe cei din jur", a declarat directorului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul Liliana Coldea.

Şi directorul medical al spitalului sibian, Florin Grosu, spune că pericolul nu a trecut.

"Pentru a nu creşte numărul pacienţilor internaţi, trebuie să fim în continuare precauţi. Până acum a fost starea de urgenţă care, prin ordonanţe, a ţinut oamenii în case şi a instituit un tipar de distanţare socială pe care trebuie să-l menţinem în continuare. Acum conştiinţa fiecărui dintre noi este factorul decisiv. Măsurile de relaxare nu înseamnă că pericolul a dispărut", spune Florin Grosu.

Potrivit sursei citate, odată cu încheierea stării de urgenţă şi intrarea în stare de alertă, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu continuă să fie spital COVID, iar cea mai mare parte a spitalului este în continuare "zonă roşie", destinată exclusiv tratării pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. În această zonă sunt incluse pavilioanele: Boli Infecţioase, Dermatologie, Oftalmologie, întreaga clădire medicală şi tot pavilionul chirurgical cu Unitatea de Primiri Urgenţe şi secţia ATI. De asemenea, "zona verde" rămâne aceeaşi: Oncologia şi clădirea spitalului nou, unde îşi desfăşoară activitatea Maternitatea, secţiile de Cardiologie, Neurologie, Chirurgie Plastică, Radiologie, Hematologie, Laboratorul Clinic de Analize. Celelalte specialităţi medicale sunt asigurate în alte spitale din judeţul Sibiu.

"Această organizare va rămâne în vigoare până se va schimba ordinul potrivit căruia spitalul judeţean este spital COVID. Până atunci vom respecta circuitele speciale destinate exclusiv potenţialilor pacienţi cu COVID-19 şi care au fost organizate în aşa fel încât să fie limitate la maxim riscurile de infectare atât pentru personal cât şi pentru pacienţi", declară directorul medical, Florin Grosu.

Ambulatoriul Integrat (policlinica spitalului) şi-a reluat luni activitatea pentru toate specialităţile, conform programului obişnuit (07.00 - 21.00), cu programare pe baza biletului de trimitere şi distanţare orară a pacienţilor. Programările se fac exclusiv telefonic sau online. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...