Sibiu: O asistentă din Secţia de Obstretică-Ginecologie de la Spitalul Judeţean, infectată cu noul coronavirus

Sibiu: O asistentă din Secţia de Obstretică-Ginecologie de la Spitalul Judeţean, infectată cu noul coronavirus

O asistentă medicală din Secţia de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este internată în spital, fiind infectată cu noul coronavirus, însă secţia unde lucrează nu este afectată, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de către Instituţia Prefectului.

"Conform datelor oferite de Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, ca urmare a anchetei epidemiologice efectuată după rezultatul pozitiv al asistentei din cadrul Spitalului Clinic Judeţean, secţia Obstetrică-Ginecologie, vă aducem la cunoştinţă următoarele informaţii: În ceea ce priveşte numărul de persoane cu care pacienta a intrat în contact, a fost identificat un număr de 20 de persoane - contacte de rangul I (1 contact de familie şi 19 contacţi din sistemul de sănătate). Măsurile dispuse/realizate: persoana infectată este şi la momentul actual internată cu tratament specific; până în prezent nu au fost identificaţi suspecţi", se arată în comunicatul Prefecturii Sibiu.

Potrivit sursei citate, 14 din cei 19 colegi ai asistentei medicale au fost testaţi, iar rezultatele sunt negative. Cei 19 colegi sunt izolaţi acasă împreună cu familiile lor.

"Menţionăm faptul că activitatea secţiei nu a fost afectată, aceasta desfăşurându-se normal", se mai arată în comunicat.

Autorităţile sibiene au confirmat până în prezent infectarea cu noul coronavirus a două cadre medicale: un asistent de la ATI şi asistenta de la Obstretică-Ginecologie. AGERPRES / (AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 „O gașcă de ticăloși se luptă cu altă gașcă de ticăloși” / Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români are o părere diferită față de ce se întâmplă …

2 VIDEO De urmărit acest dialog picant între „Blonda lui Coldea” și Marian Ceaușescu

3 De citit / Andrei Caramitru despre ce se întâmplă: Obiectivul e să fie totul furat

4 Să nu uităm, oameni buni! / Vasile Joițoiu, beneficiar de pensie specială, ofițerul de contrainformații care a împușcat primii revoluționari la Timișoar…

5 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...