Sibiu: Pasagerii au ieşit la timp dintr-un autobuz al cărui motor a luat foc

Toţi pasagerii au reuşit să iasă la timp dintr-un autobuz al cărui motor a luat foc miercuri, pe o stradă din municipiul Sibiu, a informat Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

"Două echipaje de pompieri militari şi un echipaj SMURD din cadru ISU Sibiu au intervenit de urgenţă în municipiul Sibiu, şoseaua Alba Iulia pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autobuz transport persoane. Toţi pasagerii din autobuz s-au autoevacuat în siguranţă. Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri militari. Acesta a afectat compartimentul motor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Conform unei precizări ulterioare a reprezentantului ISU Sibiu, este vorba de 30 de pasageri care se aflau în autobuz la momentul izbucnirii incendiului.

De asemenea, potrivit sursei citate, "cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric". AGERPRES / (AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR