Sibiu: Peste 20% din angajaţii Tribunalului şi Judecătoriei, infectaţi cu noul coronavirus

Peste 20% din angajaţii Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu sunt infectaţi cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă 35 din cei 170 de salariaţi, care lucrează în aceeaşi clădire, informează un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.

"După depistarea primelor cazuri de coronavirus la nivelul Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu, s-a procedat la testarea angajaţilor celor două instanţe, respectiv 170 de persoane. Rezultatele testelor efectuate în cadrul testării de grup, precum şi cele efectuate individual ca urmare a prezentării la o unitate medicală, evidenţiază faptul că 35 de persoane au avut teste pozitive. Din cei 35 de angajaţi ai celor două instanţe fac parte judecători, grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, precum şi personal din cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ", se precizează în comunicat.

În vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru buna desfăşurare a activităţii celor două instanţe, în condiţii de siguranţă, procedura de lucru efectivă a compartimentelor cu publicul din cadrul Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu este stabilită prin decizii ce se regăsesc publicate pe portalul instanţelor. În aceasta perioadă, Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sibiu depun eforturi în vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 în cadrul celor două instanţe, astfel încât activitatea de judecată să nu fie afectată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan