Sibiu: Singurul hotel de gheaţă din munţii Făgăraş nu se mai construieşte din cauza lipsei gheţii

Sibiu: Singurul hotel de gheaţă din munţii Făgăraş nu se mai construieşte din cauza lipsei gheţii

Pentru prima dată în ultimii 16 ani, hotelierii de la Bâlea Lac nu mai pot să construiască, în această iarnă, singurul hotel de gheaţă din munţii Făgăraş, din cauza lipsei gheţii din Lacul Bâlea, aflat la peste 2.000 de metri altitudine, au precizat marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai ineditului hotel.

"Hotelul de Gheaţă nu se va mai construi in acest sezon, din cauza lipsei de gheaţă", a declarat Alexandru Uncheşel, din partea Hotelul de Gheaţă.

Deşi marţi la Bâlea Lac s-a înregistrat cea mai joasă temperatură resimţită din România, de minus 17 grade şi stratul de zăpadă măsoară 166 de centimetri, se pare că dacă s-ar construi acum acest hotel, el nu ar mai fi atât de rentabil ca în alţi ani. În anii precedenţi, hotelul era inaugurat de Crăciun şi găzduia turişti până aproape de sărbătorile pascale.

Ca să construiască hotelul îngheţat, constructorii trebuiau să taie cu drujbele bucăţi mari de gheaţă din Lacul Bâlea. Din cauza căldurii care a fost şi în luna decembrie, lacul nu a îngheţat suficient de repede şi mult, ca să existe materia primă pentru hotel.

Turişti din mai multe ţări şi-au făcut rezervări pentru camere în hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac, dar vor trebui să aştepte iarna viitoare cu speranţa că gerul va fi mai năprasnic şi ninsoarea mai abundentă aici, ca să se poată construi hotelul şi biserica de gheaţă şi iglu-urile ce au existat în anii precedenţi. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

2 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

3 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”

4 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

5 VIDEO Prefectul și subprefectul de Olt au fost plasați sub control judiciar