Sibiu: Traseele montane se vor închide din cauza vremii

Traseele montane se vor închide în această săptămână, din cauza condiţiilor meteo, iar turiştii care doresc să facă drumeţii în Munţii Făgăraş sunt rugaţi să se intereseze la salvamontişti care zone sunt periculoase, recomandă şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

"Turiştii să se informeze în legătură cu starea vremii, a stratului de zăpadă din zona montană, iar dacă vor să facă drumeţii, să aibă echipament specific sezonului cu zăpadă: haine călduroase, mănuşi, căciuliţă, ochelari de zăpadă, beţe de schi. Dacă ajung la Bâlea Lac, să ia legătura cu patrula Salvamont, pentru a indica zonele sigure. Începând de săptămâna aceasta închidem traseele", a declarat luni, pentru AGERPRES, Adrian David.

Cel mai mare strat de zăpadă din judeţ, de 13 centimetri, se înregistra, luni dimineaţa, la Bâlea Lac, la altitudinea de 2.034 de metri, în Munţii Făgăraş. Accesul la Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina. Până la Bâlea Cascadă, accesul se face pe Transfăgărăşan, în condiţii de iarnă, iar de la Bâlea Cascadă, transportul turiştilor este posibil doar pe cablu, cu telecabina, pe o distanţă de pe o distanţă de 3.700 de metri. Costul unui drum dus-întors cu telecabina este de 60 de lei/persoană, potrivit site-ului oficial al administratorului acestui mijloc de transport.

Zăpada măsura trei centimetri, luni dimineaţa, în singura staţiune montană din judeţul Sibiu, Păltiniş, aflată la aflată la altitudinea de 1.442 metri, în Munţii Cindrel. Drumul spre staţiunea Păltiniş este practicabil, dar acoperit cu zăpadă, potrivit site-ului societăţii de drumuri care se ocupă de deszăpezirea acestei şosele. AGERPRES/(A, AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii