Sigur nu erau politicieni?/Prinși la furat, trei tineri au sărit să îl bată cu o bâtă pe păgubit de față cu polițiștii chemați să îi prindă pe hoți

Sigur nu erau politicieni?/Prinși la furat, trei tineri au sărit să îl bată cu o bâtă pe păgubit de față cu polițiștii chemați să îi prindă pe hoți

Două persoane care au furat şapte baloţi din paie de pe un teren extravilan din comuna Colceag au fost reţinute, poliţiştii fiind nevoiţi să tragă un foc de avertisment în contextul în care inculpaţii şi cei care îi însoţeau erau agresivi, informează, luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Potrivit sursei citate, duminică după-amiază, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras cu un atelaj hipo mai mulţi baloţi din paie de pe un teren extravilan din comuna Colceag.

„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat în zona indicată de apelant, aceştia identificând şi depistând apelantul, un bărbat în vârstă de 37 de ani, la scurt timp fiind observat atelajul în cauză care a fost oprit de poliţişti, în care se aflau 7 baloţi de paie. Cei trei tineri aflaţi în atelaj, cu vârstele de 15, 17 şi 20 de ani, din oraşul Mizil, respectiv din judeţul Ilfov au devenit recalcitranţi, intenţionând să îl lovească pe apelant cu o bâtă din lemn. În acelaşi timp, unul dintre tineri ar fi telefonat pe o altă persoană pentru a veni în sprijin, la scurt timp venind un tânăr în vârstă de 28 de ani, continuând împreună comportamentul agresiv faţă de apelant. Întrucât persoanele în cauză nu au ţinut cont de solicitările poliţiştilor de a înceta activităţile violente, unul dintre poliţişti a efectuat un foc de armă în plan vertical, după ce, în prealabil a efectuat somaţiile legale", arată IJP.

Ulterior, persoanele în cauză au fost imobilizate şi duse la audieri, două dintre ele, în vârstă de 20, respectiv 28 de ani, fiind reţinute, urmând să fie prezentaţi unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi ameninţare. (Agerpres)


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat