Svastica este astăzi unul dintre cele mai infame simboluri, interzis prin lege în multe țări europene, asociat cu nazismul. Cu toate acestea, svastica este unul dintre cele mai străvechi și sacre reprezentări mistico-artistice din istoria Europei și Asiei cu semnificații profunde.

În România expunerea svasticii - acel simbol binecunoscut în forma unei cruci echilaterale cu brațele îndoite la jumătate în unghi drept - îți poate aduce până la cinci ani de închisoare. Și asta fiindcă legislația românească interzice folosirea în public a svasticii. Motivul? În secolul XX a fost unul dintre cele mai puternice motive ale nazismului, fiind asociată cu xenofobia, rasismul și exterminarea în masă. Dar, până să devină un simbol nazist, acum aproximativ un secol, svastica a acumulat o istorie de peste 12 milenii, fiind unul dintre cele mai vechi și sacre însemne europene și asiatice. Propriu-zis, utilizându-l pentru o perioadă de aproximativ două decenii, naziștii au reușit să compromită și să șteargă din spiritualitatea europenilor unul dintre cele mai profunde simboluri.

Svastici, berze, vârtelnițe, falusuri. O parte a spiritualității Vechii Europe

Svastica, are o vechime în Europa de cel puțin 12.000 de ani. Adică din paleolitic. Ultimii vânători culegători au folosit acest simbol pentru a orna diferite obiecte, multe dintre ele cu valoare sacră. Cel mai vechi obiect decorat cu svastici este o figurină sculptată în fildeș de mamut, reprezentând o pasăre femelă, descoperită în anul 1908, lângă Mezin, o localitatea ucraineană, aproape de granița cu Rusia. Pe torsul păsării este gravat un model complex, meandric cu svastici unite. Totodată pe lângă figurina din fildeș de mamut, în aceeași locație au fost găsite și alte trei piese de formă falică.

Specialiști de renume precum rusoaica Valentin Bibikova au studiat aceste figurine și au ajuns la concluzia că au vechime între 12.000 și 15.000 de ani. Specialiștii ruși cred că svastica în asociere cu obiectele falice reprezentau un semn sacru legat de fertilitate. O întâlnire a principiilor masculin (falusul) și cel feminin (svastica). Unii spun că vânătorii paleolitici au desenat svastica încercând să imite silueta unei berze, vânând cu aripile deschise.

Simbolul, în formă stilizată, numită „vârtelniță” de unii specialiști a continuat să fie utilizat de-a lungul neoliticului și eneoliticului european. De exemplu, tot în Ucraina au fost identificate vase din ceramică care aveau svastici pe suprafețele exterioare, vechi de acum 6000 de ani. Când trupele naziste au ocupat Kievul în al Doilea Război Mondial și au văzut exponatele erau convinse că acestea erau dovezile clare că strămoșii lor arieni au ocupat în timpuri străvechi zona și le-au dus în Germania.

Au fost returnate după război. Svastici au fost identificate pe ceramică în cadrul culturii Vinca din sud-estul Europei, veche de acum 7000 de ani, dar și pe obiecte ale civilizației Cucuteni-Tripolie, care se întindea pe un areal ce acoperea zona de nord-est a României, Basarabia și o parte din Ucraina de astăzi. În această perioadă, utilizarea acestui simbol era legată, cel mai probabil, de cultul fertilității și al fecundității.

Simbolul sacru al triburilor germanice

Svastica apare și pe artefactele diferitelor culturi din epoca fierului dar mai ales în mediul germanic. Nu vă imaginați că este vorba despre svasticile cunoscute astăzi de toată lumea ci despre grafii stilizate, completate cu puncte sau buline între brațe. Și evident nu aveau nicio legătură cu simbolistica nazistă. Simbolul a fost numit și trischelă și a fost descoperit cu o frecvență destul de mare pe artefactele din epoca fierului la triburile germanice, mai ales în primele secole după Hristos. Adică din perioada marilor migrații ale triburilor germanice, în Europa, și până către epoca vikingilor din Scandinavia, mai ales așa numita perioadă „Vendel” din Suedia (secolul III d Hr).

Printre cele mai cunoscute exemple se numără urna funerară din secolul al II lea d Hr aparținând culturii Przeworsk (de pe teritoriul Poloniei), vârful de lance de la Brest-Litovsk, piatra Snoldelev din secolul al IX lea (Danemarca), dar și numeroasele bracteate din perioada migrațiilor germanice. Aceste bracteate erau un soi de pandantive, de obicei din aur, purtate de războinici germanici aristocrați în perioada migrațiilor, adică secolele II-III dHr. Specialiști de renume precum etnograful britanic Hilda Ellis Davidson credeau că simbolul svasticii la germanici era asociat cu zeul Thor , zeul fulgerului în mitologia germanică.

Svastica era de fapt o reprezentare stilizată a celebrului său ciocan magic, numit Mjolnir. Alți specialiști cred că svasticile erau simboluri solare transmise pe linie culturală de la populațiile din Epoca Bronzului. Pentru comunitățile războinice din aceea perioadă, soarele era o zeitate supremă legată de metalurgie și totodată dătătoare de viață. Unul dintre cele mai celebre morminte germanice din perioada migrațiilor a fost cel de la Suton Hoo, Anglia. Era vorba despre mormântul unei căpetenii saxone. Acesta a fost înmormântat într-o navă funerară iar o parte dintre obiectele aflate în inventarul mormântului aveau svastici imprimate. Acest simbol apare și pe mânerul unei spade dar și pe teacă, găsite într-un alt mormânt saxon (n.r. saxonii erau triburi germanice) descoperit la Bifrons în Bekesbourne, Marea Britanie.

Svastica la grecii lui Homer

Interesant este că în antichitate simbolul svasticii a fost întâlnit pe artefacte și la vechii greci dar și la etrusci în Italia de astăzi. În cazul grecilor și etruscilor cel mai probabil era un simbol solar, o reprezentare stilizată a zeului suprem. Un bun exemplu este un coif grecesc din secolul al VII lea îHr, descoperit de arheologi la Herculanum. Această cască militară avea pe creastă desenată o svastică. Nu mai vorbim de numeroasele monezi corintice care au pe una dintre fețe reprezentarea acestui simbol. Pe ceramică, la greci, a fost asociată cu Atena, zeița înțelepciunii și era numită tetraskelion. Utilizarea sa a fost largă fiind întâlnită pe echipamente militare, pe țiglele caselor dar și pe temple din secolul al VIII lea îHr și până în secolul al IV lea îHr.

Romanii au preluat și ei svastica, cel mai probabil pe filieră etruscă, dar nu este exclusă nici influența greacă, mai ales datorită numeroaselor cetăți elene de pe coastele sudice ale Peninsulei Italice, în Antichitate. Cea mai cunoscută reprezentare a svasticii în lumea romană este cea desenată pe altarul ridicat la comanda lui Octavian Augustus pentru a celebra pacea în Imperiul Roman. Sunt specialiști care spun că svastica a fost utilizată pe tot globul și avea o semnificație diversă, de la noroc, puritate și profunzime spirituală. Și așa cum spun specialiștii, cel mai probabil, era un simbol astral.

„Svastica era considerată un simbol al purităţii, bogăţiei şi norocului şi a fost întotdeauna folosit ca reprezentare a luminii şi înţelepciunii printre sfinţi şi înţelepţi. Folosirea svasticii a fost descoperită în China, Grecia, America de Sud, Armenia, Anatolia, Persia, Tibet, India, Japonia şi în numeroase alte culture de pe glob. A fost un simbol preferat al monetăriilor din Mesopotamia iar în Grecia secolelor VIII-IX îHr au fost descoperite artefacte purtând simbolul svasticii. Folosirea acestui simbol comun al civilizaţiilor din estul îndepărtat până în vestul globului este foarte uimitoare”, scrie Bipin Shah în lucrarea sa ”Swastika was used in Neolithic, Bronze and Iron Age cultures and its probably origin is from astrology”

De unde vine denumirea de svastica?

Svastica vine din limba sanscrită și înseamnă „victorie permanentă”. Cel puțin asta susține specialistul în sanscrită P.R. Sakar. Evident este vorba despre o victorie a spiritului. De altfel, svastica scrisă sub forma „swastika” a avut o importanță deosebită în culturile orientale, cu precădere în India. A fost un simbol utilizat de peste 3000 de ani în ritualurile religioase a mai multor culturi și culte religioase, fie hinduse, fie jainiste sau budiste. Pentru indieni, ca de altfel și pentru vechii europeni, svastica avea o semnificație profund sacră și însemna noroc, viață, bunătate. Avea însă și conotații negative pentru indieni, preciza Sakar. Totul era decis de orientarea brațelor svasticii. Dacă acestea erau inversate, svastica devenea un simbol al lui Kali, o zeitatea a lunii și a magiei, o zonă a maleficului.

Svastica însemna pentru indieni bivalența lumii în care trăim. Adică, în mod normal reprezenta lumina, binele, o întruchipare a zeului Soare Vishnu, dar prin inversare pătrundea în înțelesurile lumii lui Kali. Sacralitatea svasticii a fost apreciată și în vechea Mesopotamie (n.r. pe teritoriul Irakului de astăzi) dar și în vechea Persie (n.r. Iranul de astăzi), probabil preluată din cultura vechilor indieni prin contacte comerciale, în primul rând. Svastici au fost descoperite pe obiecte din culturile neolitice ale Chinei, la Majiabang, Dawenkou şi Xiaoheyan. Simbolul svasticii pătrunde și în Asia Centrală la triburile de călăreți războinici ai sciților care au reprezentat-o pe echipamente militare sau pe îmbrăcăminte sub forma unor animale încolăcite. La sciți au fost descoperite svasticile cu cap de pasăre.

Cum a ajuns svastica la naziștii lui Hitler

La începutul secolului al XX-lea, svastica a ajuns să fie „importată” pe scară largă în Europa. Adusă mai ales de călătorii care străbăteau Asia, fie marinari, fie soldați, fie negustori. La scurt timp, odată cu apariția teoriilor rasiale privind originea arienă (n.r. cu înțelesul de germanică) a anumitor popoare europene, svastica a devenit un simbol al rasei superioare. Practic, munca lingviștilor europeni a fost confiscată de grupurile rasiste iar svastica devine un simbol al „identității ariene” și al mândriei naționaliste germane.

Studiile pseudo-istorice ale naziștilor, însoțite de excursiile de „cercetare” în zona Tibetului pentru a identifica rădăcinile rasei ariene , au încărcat acest simbol cu valențe rasiste și de purism etnic. Nu mai vorbim de faptul că cercetătorii aflați în slujba lui Hitler au identificat svastici pe artefacte germane din perioada migrațiilor, considerând că acest simbol este caracteristic „rasei ariene”.

Acesta este motivul pentru care Partidul Nazist a adoptat svastica, căreia îi spuneau Hakenkreuz (cruce cu cârlig) ca simbol în anii 20. „Între timp, după nenumărate încercări, am stabilit o formă finală: un steag cu fundal roșu, un disc alb și o svastică neagră în mijloc. După lungi încercări, am găsit și o proporție clară între dimensiunea steagului și dimensiunea discului alb, precum și forma și grosimea svasticii”, scria Hitler în „Mein Kampf”.