Simona Halep - 2017 a fost de departe cel mai bun an pentru mine

Simona Halep - 2017 a fost de departe cel mai bun an pentru mine

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, miercuri seara, că 2017 a fost de departe cel mai bun an din cariera sa de până acum, ținând cont că la finalul acestuia a urcat pe locul 1 în clasamentul mondial.

"2017 a fost cel mai bun an pentru mine de departe. Dar în același timp și cel mai greu. Am trecut prin momente emoționale dificile, însă și foarte frumoase când am ajuns pe locul 1. A fost un an frumos și sper să vină alții și mai frumoși în continuare", a spus Halep, prezentă miercuri la gala organizată de Asociația Presei Sportive (APS) cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființare.

Numărul 1 mondial a menționat că după zilele de vacanță pe care le va petrece în țară va participa la turneul demonstrativ Intercontinental World Tennis Thailand Championship, care va avea loc în zilele de 23 și 24 decembrie.

"Voi începe antrenamentele în România pentru că mai am câteva zile de vacanță. Deja am început să alerg un pic în sală. Apoi voi merge la turneul demonstrativ din Thailanda. Merg cu mare drag acolo pentru că nu va fi presiunea de la turneele oficiale. Iar meciurile pe care le voi disputa în Thailanda mă vor ajuta să mă pregătesc pentru turneele din debutul anului viitor", a precizat Halep.

Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost premiată în cadrul Galei APS 90 alături de foști și actuali sportivi precum Gheorghe Hagi, Ion Țiriac, Valeria Răcilă, Elizabeta Samara, Alina Vuc, componentele echipajului feminin de dublu vâsle, Ionela-Livia Lehaci și Gianina-Elena Beleagă, al echipajului feminin de 8+1, Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu, Adelina Boguș, Laura Oprea și Daniela Druncea.

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Daniela Juncu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu