Simona Halep: Am câteva turnee la care mă simt ca acasă, iar Toronto este unul dintre ele

Simona Halep: Am câteva turnee la care mă simt ca acasă, iar Toronto este unul dintre ele

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial și a doua favorită a turneului WTA de la Toronto, a mărturisit că sunt câteva turnee la care se simte ca acasă, iar cel din Canada este unul dinte ele.

''Simt jocul destul de bine aici. Terenul mi se potrivește și atmosfera, iar spectatorii sunt mereu alături de mine. Aceste lucruri fac să fie totul mai ușor aici și să joc cel mai bun tenis al meu. Am câteva turnee la care mă simt ca acasă, iar acesta este unul dintre ele'', a mărturisit pe site-ul WTA deținătoarea Rogers Cup, turneu care se organizează alternativ la Montreal și Toronto.

Halep va încerca anul acesta să repete performanța reușită de elvețianca Martina Hingis, care s-a impus doi ani la rând la Rogers Cup (1999, 2000).

''Mă gândeam în drum spre hotel — 'De ce nu fac în fiecare an Montreal și Toronto, ca să le avem pe amândouă. Mi-e dor de Montreal!', a mai spus Halep. ''E dificil, dar e interesant totuși că se schimbă și nu te plictisești. E un lucru bun și cred că face lucrurile mai interesante în fiecare an'', a completat românca.

''Peste tot e aceeași ciocolată, așa că sunt la locul potrivit'', a menționat amuzată Simona.

Simona Halep a fost de câteva ori la o victorie de a deveni numărul unu mondial în acest an, iar acum a ținut să o felicite pe Karolina Pliskova, care ocupă primul loc în clasamentul WTA.

''Sa fii numărul unu în lume înseamnă mult. Nu am cum să știu, nu am fost până acum. Vreau să o felicit, pentru că e ceva extraordinar. În opinia mea, merită, deoarece a câștigat câteva titluri și a jucat finala a US Open'', a afirmat Halep.

''Sper că într-o zi să ajung și eu în această poziție, dar nu vreau să mă gândesc la asta. Dacă se întâmplă, voi fi cea mai fericită persoană, dar mai am mult de lucru'', a subliniat Simona Halep.

Halep a precizat că a sfătuit-o pe tânăra jucătoare canadiană de origine române Bianca Andreescu (17 ani) să treacă la seniori și să nu mai joace la juniori.

''Este o persoană bună, foarte drăguță. Îi urez noroc și sper să ajungă în top curând. O merită, pentru că muncește din greu. E plăcut să fiu într-o astfel de postură, pentru că și eu când eram copil aveam idoli și încercam să învăț de la jucătorii mari. Este un sentiment plăcut că unii jucători mă văd ca un model de urmat'', a afirmat Halep.

''Am discutat cu ea anul trecut la Montreal. Îmi aduc aminte că i-am spus să treacă la seniori și să nu mai joace la juniori. Îmi pare rău, dacă a fost un sfat rău! Dar cred că e bine pentru ea, deoarece trebuie să joace contra unor adversare mai puternice pentru a crește rapid'', a subliniat Halep.

Simona a precizat că e un sfat pe care și-ar fi dorit să-l primească, dar pe care nu l-ar fi urmat, deoarece și-a încheiat cariera la junioare câștigând titlul la Roland Garros în 2008.

''Am stat prea mult la junioare, până la 18 ani. A fost un pic prea mult, dar sunt mândră că am putut câștiga un titlu de Mare Șlem la juniori. Poate nu e așa important, dar pentru mine a fost în acel moment și încă este. Pentru a ajunge la un nivel înalt repede, o tânără trebuie să înceapă să joace meciuri WTA cât mai devreme'', a concluzionat Halep.

La Toronto, Halep va juca direct în turul secund, cu învingătoarea dintre croata Mirjana Lucic-Baroni (35 ani, 31 WTA) și Magdalena Rybarikova (Slovacia), jucătoare de 28 de ani, aflată pe locul 33 în lume. Rybarikova, venită din postura de lucky loser, a fost semifinalistă la Wimbledon anul acesta.

În 2016 la Rogers Cup (turneu găzduit atunci de Montreal), Halep a învins-o în finală pe americanca Madison Keys, cu 7-6 (2), 6-3, iar în 2015 (ediție desfășurată la Toronto) a abandonat în finala cu Belinda Bencic, la scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0 pentru elvețiancă. În 2013, Sorana Cîrstea a fost învinsă în ultimul act de Serena Williams, cu 6-2, 6-0.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa