Simona Halep a ținut secret scandalul de dopaj două săptămâni. Știa ca a fost depistată pozitiv din 7 octombrie

Simona Halep (31 de ani, nr. 9 WTA) a fost informată că a picat testul anti-doping de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, în urmă cu două săptămâni, pe 7 octombrie. Românca nu a suflat o vorbă în toată acestă perioadă.

Simona Halep a fost depistată că a folosit o substanță interzisă. Foto Arhivă Adevărul

Simona Halep a fost depistată că a folosit o substanță interzisă. Foto Arhivă Adevărul

Halep a ales însă să păstreze tăcerea, reacționând abia pe vineri, 21 octombrie, după ce Agenția de integritate și un jurnalist american au dezvăluit faptul că a fost testată pozitiv.

Simo a mărturisit că se va lupta pentru a demonstra că nu a luat cu bună știință Roxadustat, substanță aflată pe lista interzisă a Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA) din acest an

Precedentul caz care a bulversat lumea tenisului a fost al rusoaicei Maria Șarapova, testată pozitiv și suspendată pe o perioadă de 15 luni. Spre deosebire de rivala ei de pe ternurile de tenis, care a ales în 2016 să anunțe personal faptul că a fost prinsă dopată cu Meldonium, organizând o conferință de presă, românca a ținut totul la secret.

Maria Șarapova a anunțat că a fost prinsă dopată înainte de comunicatul oficial. Foto EPA

Maria Șarapova a anunțat că a fost prinsă dopată înainte de comunicatul oficial. Foto EPA

Simona Halep a reacționat după apariția știrii în presă

După publicarea știrii în presă, Simona Halep a postat un mesaj pe Instagram în care a scris:

”În întreaga mea carieră, ideea de trișa nu mi-a trecut prin minte nici măcar o dată. Este total împotriva tuturor valorilor în care am fost educată. Trebuind să fac față unei asemenea situații, mă văd complet confuză și trădată.

Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală.

Nu e despre titluri sau bani, e despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR