Simona Halep, calificată în optimi la Roland Garros

Simona Halep, calificată în optimi la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe germanca Andrea Petkovic cu 7-5, 6-0.

Halep (26 ani) a încheiat conturile după o oră şi 28 de minute, doar primul set fiind unul echilibrat.

Românca, finalistă la ediţia de anul trecut şi principala favorită, a început mai greoi şi a fost condusă cu 2-0, dar a reuşit să revină şi a restabilit egalitatea. Cele două jucătoare au mers cap la cap şi a reuşit un break la 4-4, dar nu a reuşit să profite de avantajul creat. Halep a făcut un nou break, iar apoi s-a impus cu 7-5.

Halep a făcut break în primul ghem al setului secund, după care meciul a fost întrerupt circa zece minute, germanca primind îngrijiri pentru o accidentare la genunchi. La reluarea jocului, Halep a dominat categoric jocul şi s-a impus cu 6-0.

Halep a avut un singur as, a făcut 4 duble greşeli, 19 winners, 18 erori neforţate, în timp ce Petkovic a făcut 4 duble greşeli, 17 winners, 28 greşeli erori neprovocate.

Halep are acum 7-1 în meciurile directe cu Petkovic (30 ani, 107 WTA), germanca impunându-se la prima confruntare, în 2009, la Bucureşti (ITF, 100.000 dolari), cu 6-2, 7-6 (2), când Simona avea 18 ani. La a patra confruntare, Halep câştigat în 2014, în semifinale la Roland Garros, cu 6-2, 7-6 (4). Precedentele trei dueluri s-au încheiat cu victorii ale româncei în trei seturi.

Simona Halep e a doua româncă ajunsă în optimile de finală la Openul Franţei, după Mihaela Buzărnescu.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 222.000 euro şi 240 de puncte WTA. Următoarea adversară va fi belgianca Elise Mertens, cap de serie numărul 16, care a dispus de australianca Daria Gavrilova (cap de serie numărul 24), cu 6-3, 6-1.

Halep a câştigat singura partidă cu Mertens, la Madrid, în turul al doilea, cu 6-0, 6-3. AGERPRES 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „Un pat matrimonial mare în care o femeie se află peste un bărbat şi îi face sex oral, şi alţi trei tineri ca…

3 Departamentul de Stat al SUA: China se pregătește încă din 2015 pentru al Treilea Război Mondial cu arme biolo…

4 Răsturnare de situație în dosarul privind accidentul în care a fost implicat ministrul Lucian Bode. Una dintre…

5 Anchetă în R. Moldova, după ce în sacul diplomatic sigilat venit de la Moscova s-a găsit untură de bursuc