Simona Halep, doar cu bilet la meciurile României! Interdicții incredibile pentru sportiva prinsă dopată

Simona Halep, doar cu bilet la meciurile României! Interdicții incredibile pentru sportiva prinsă dopată

După ce a picat testul antidoping la US Open, Simona Halep a fost supendată temporar de Agenția Internaționala de Integritate în Tenis. Această inderdicție de a mai participa la competiții interne și internaționale vine la pachet cu mai multe lucruri pe care Simo nu are voie să le facă, în caz contrar va fi suspendată și mai drastic.

Simona Halep a fost alungată de pe terenurile de tenis. Foto Gettyimages

Simona Halep riscă o nouă suspendare dacă va apărea în zonele oficiale la meciurile de tenis. Sancțiunile impuse de Federația Internațională de Tenis nu îi vor permite nici măcar să fie prezentă în zonele oficiale ale vreunei competiții naționale sau internaționale. Deci nici la întâlnirea România - Ungaria din cadrul play-off-ului Billie Jean King Cup, programat pentru 11 și 12 noiembrie, în noua sală polivalentă din Oradea.

Federația Internațională îi va aplica o nouă suspendare Simonei dacă va apărea în zonele oficiale la meciurile de tenis!” - a precizat antrenorul Mihai Rusu, care a fost completat de președintele interimar al Federației Române de Tenis, George Cosac.

Nu va fi suspendată și de federația română

Întrebat dacă va fi Simona va fi suspendată și intern, de FRT, șeful tenisului din România a spus: „Ea nu joacă în campionatul din România, ea n-a jucat de 10-15 ani la nicio echipă, la niciun turneu. Cum Federația Internațională a suspendat-o, ea nu va juca nicio competiție!

Adică e clar că intră sub aceeași suspendare, ce suspendare să-i mai dau eu? Nu am din ce s-o suspend. Ea e suspendată de Federația Internațională. Era considerată jucătoarea numărul 1 a țării, datorită clasamentului WTA. Dar ea în campionatul național n-a mai jucat de 15 ani”.

Simona nu are voie să primească acreditare sau invitație la meciuri

Simona Halep nu va putea primi nici măcar acreditări la evenimentele desfășurate pe perioada suspendării și poate veni la turneul Billie Jean King Cup pentru a-și încuraja colegele doar din postura de simplu spectator, pe bază de bilet.

George Cosac și Simona Halep. Foto Arhivă Adevărul

George Cosac și Simona Halep. Foto Arhivă Adevărul

Noi n-am invitat-o nicăieri, urma să vorbesc cu ea să vină ca spectatoare la Oradea. Deci nu o invitație specială! Dacă se duce și își cumpără bilet, bănuiesc că poate să intre oriunde. Știți ce s-a întâmplat cu domnul Ilie Năstase la Mamaia. Exact aceeași treabă! Era suspendat, dar s-a dus și și-a cumpărat bilet, intrând ca spectator.

E logic, că Federația Română este sub Federația Internațională, dar am zis că nu are rost să facem noi ceva suplimentar”, a declarat George Cosac pentru ProSport.

Contra Ungariei în Billie Jean King Cup

România va întâlni Ungaria, la Oradea, pe 11 și 12 noiembrie, în play-off-ul Billie Jean King Cup (fosta FED Cup). Căpitanul nejucător Horia Tecău a convocat cinci jucătoare: Ana Bogdan (46 WTA), Jaqueline Cristian (83 WTA), Gabriela Ruse (104 WTA), Alexia Todoni (1258 WTA) și Monica Niculescu (52 WTA ). Simona Halep nu poate juca, fiind suspendată, Sorana Cîrstea s-a retras din națională, iar Irina Begu e accidentată.

De partea cealaltă, Ungaria se va baza pe Anna Bondar (62 WTA), Panna Udvardy (82 WTA), Dalma Galfi (89 WTA), Reka Luca Jani (105 WTA) și Natalia Szabanin (270 WTA).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...