Simona Halep după victoria la Julia Georges: Sunt mult mai încrezătoare

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, a declarat după victoria de sâmbătă, 6-4, 6-1, cu germanca Julia Goerges, în turneul WTA Premier de la Miami (Florida), că este mult mai încrezătoare, în comparație cu începutul anului 2016.

''Acum sunt mult mai încrezătoare și încerc să mă duc pe teren și să-mi fac jocul. Mă pregătesc normal, nimic special, trebuie să lovesc mai mult mingea și apoi trebuie să mă concentrez pe ceea ce am de făcut '', a spus Simona, după cum informează Dolce Sport.

Halep și-a asigurat un cec de 67.590 de dolari și 120 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe britanica Heather Watson (23 ani, 69 WTA), învingătoare cu 3-6, 7-5, 6-3 în fața belgiencei Yanina Wickmayer.

"Înseamnă foarte mult că am început să câștig meciuri aici la Miami, așa am făcut și la Indian Wells. Am avut un început de an foarte greu, mi-a fost foarte greu să exersez, să mă antrenez, de aceea nu am putut să mă pregătesc și nu am putut să joc la cel mai înalt nivel'', a mai arătat Simona.

În legătură cu viitorul său meci, Simona a precizat: ''O cunosc destul de bine pe Watson, va fi o provocare pentru mine să câștig meciul și voi lupta pentru acest lucru".

Simona Halep a câștigat ambele partide cu Watson , cu 4-6, 6-4, 6-2 în 2013, în primul tur la US Open, și cu 6-2, 6-4, în 2014, în turul al doilea la Roland Garros.

AGERPRES (editor: AS/Aristotel Bunescu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu