Simona Halep: Meciul cu Serena m-a îmbogățit încă o dată

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a afirmat pe pagina sa oficială de Facebook că meciul cu Serena Williams a îmbogățit-o ca și cele disputate până acum cu campioana americană, chiar dacă a pierdut în semifinalele turneului WTA de la Miami. ''În ultimele 4 săptămâni, mi-am demonstrat că, dacă îmi doresc destul de mult, dacă nu renunț, dacă nu abandonez jocul înainte să-l termin, pot ajunge din ce în ce mai departe. Meciul de ieri cu Serena Williams nu a fost un meci jucat cu gândul la scor, ci unul jucat în căutarea acelui moment în care reușesc să joc cel mai bun tenis al meu. Am plecat de pe teren mulțumită că am luptat pentru fiecare punct și conștientă de faptul că acest meci m-a îmbogățit încă o dată — ca toate celelalte jucate cu Serena până acum. O respect mult încă de când eram mică — și cu atât mai mult acum, când, după atâta timp, este încă numărul 1 în lume'', a scris Halep în rețeaua de socializare.

În ultimele 4 săptămâni, mi-am demonstrat că, dacă îmi doresc destul de mult, dacă nu renunț, dacă nu abandonez jocul î...

Posted by Simona Halep on Friday, April 3, 2015

Românca a ținut să le mulțumească celor care au susținut-o în turneul american, în care a ieșit învingătoare la Indian Wells (California) și a ajuns până în semifinale la Miami (Florida), cele mai bune rezultate ale sale la aceste turnee de categoria Premier Mandatory.

''Le mulțumesc tuturor celor care au venit să mă susțină, tuturor celor care au făcut nopți albe să mă urmărească de acasă și tuturor celor care m-au încurajat să ajung aici'', a conchis Simona.

Simona Halep a fost învinsă cu 6-2, 4-6, 7-5 de liderul mondial, Serena Williams, joi seara, în semifinalele turneului Miami Open. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan