Simulare ANP pe proiectul grațierii: 2.765 de persoane ar beneficia de prevederile legii în varianta lui Șerban Nicolae

Simulare ANP pe proiectul grațierii: 2.765 de persoane ar beneficia de prevederile legii în varianta lui Șerban Nicolae

Un număr de 2.765 de persoane ar putea beneficia de prevederile proiectului de lege privind grațierea unor pedepse în forma amendată de senatorul Șerban Nicolae, dacă ar fi adoptat de Parlament, de cele în forma Guvernului ar beneficia 1.190 de persoane, iar în forma propusă de Consiliul Superior al Magistraturii - 888, relevă o simulare transmisă Comisiei juridice a Senatului de către Administrația Națională a Penitenciarelor.

Potrivit documentului, în forma proiectului avansat de Guvern, ar beneficia 1.190 de deținuți, dintre aceștia 1.145 fiind persoane condamnate la pedeapsa închisorii și/ sau sancționați cu o măsură educativă privativă de libertate, iar 45 — femei însărcinate și unici întreținători de familie care au în grijă minori de până în 14 ani.

Dintre cele 2.765 de persoane care ar beneficia de prevederile actului normativ în varianta propusă de Șerban Nicolae, 895 ar fi persoane cu pedepse de până la trei ani grațiate în întregime, inclusiv, 702 persoane cu pedepse grațiate integral dacă au o condamnare cu închisoare de până la șapte ani și au rămas de executat cel mult trei ani. Pedepsele ar putea fi grațiate parțial pentru 236 de persoane cu pedepse de până la șapte ani, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani.

În varianta propusă de Asociația Magistraților din România ar fi grațiați 945 de condamnați, dintre care 71 ar fi femei însărcinate sau unici întreținători de familie, iar în forma propusă de Consiliul Superior al Magistraturii — 888 de beneficiari ai legii (dintre care 13 femei însărcinate și unici întreținători de familie).

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are o propunere de care ar beneficia 974 de persoane, iar Uniunea Națională a Barourilor din România a prezentat o variantă cu 899 de persoane ale căror pedepse ar putea fi grațiate, conform simulării.

De asemenea, potrivit simulării, amendamentele senatorului Liviu Brăiloiu ar conduce la 1.375 de persoane ale căror pedepse ar putea fi grațiate.

Potrivit propunerii președintelui Comisiei juridice din Senat, Șerban Nicolae, simularea relevă că ar putea beneficia de grațiere 246 de persoane care au fost condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Conform documentului transmis de ANP la Comisia juridică a Senatului, în perioada ianuarie 2016 — martie 2017 au intrat în închisori 17.016 persoane și au fost puse în libertate 18.109.

Această simulare a fost prezentată senatorilor din Comisia juridică de directorul general adjunct al ANP, Cătălin Stroe, în cadrul dezbaterilor privind proiectul de lege referitor la grațierea unor pedepse.

Dezbaterile pe marginea acestui proiect de lege vor continua luni, 24 aprilie, în Comisia juridică a Senatului.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...