Sindicaliştii Federaţiei Sanitas încep luni depunerea listei de revendicări la Instituţia Prefectului în fiecare judeţ din ţară

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas încep luni depunerea listei de revendicări la Instituţia Prefectului în fiecare judeţ din ţară

Reprezentanţii organizaţiilor judeţene din cadrul Federaţiei SANITAS încep luni depunerea listei de revendicări la Instituţia Prefectului fiecărui judeţ din ţară, iar marţi vor picheta timp de două ore sediul Guvernului României, aşa cum s-a întâmplat în ultimele două săptămâni.

Potrivit organizaţiei sindicale, în data de 23 noiembrie va demara acţiunea de strângere de semnături pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional, dacă până pe 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia în cele două sisteme pe care le reprezintă.

"Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, întrunit în şedinţă de urgenţă vineri, 13 noiembrie 2020, a analizat stadiul negocierilor pentru soluţionarea revendicărilor membrilor noştri de sindicat aflaţi în acţiuni revendicative de mai bine de o lună şi, de mai bine de 8 luni în prima linie a luptei cu noul virus SARS-COV-2. În urma analizei făcute (...) şi având în vedere proiectele documentelor legislative care urmează să reglementeze acordarea unor drepturi salariale caracteristice situaţiei epidemiologice în care ne aflăm din cauza răspândirii noului virus SARS-COV-2, documente cu care nu putem fi de acord în forma care ne-a fost prezentată, a hotărât ca Federaţia SANITAS din România să desfăşoare următoarele acţiuni sindicale: luni, 16 noiembrie 2020, reprezentanţii organizaţiilor judeţene SANITAS vor depune lista de revendicări a membrilor noştri la Instituţia Prefectului fiecărui judeţ din ţară; marţi, 17 noiembrie 2020, în intervalul orar 11.00 - 13.00, vom picheta sediul Guvernului României. Dacă, până în data de 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia din cele două sisteme pe care le reprezentăm, începând cu data de 23 noiembrie 2020 vom începe acţiunea de strângere de semnături în toate unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional", preciza SANITAS într-un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, sindicaliştii din sănătate solicită, în continuare, tuturor factorilor responsabili care pot contribui la identificarea de soluţii optime pentru revendicările membrilor Sanitas, "să se aşeze la aceeaşi masă" la care, prin negocieri şi discuţii oneste să se reuşească rezolvarea solicitărilor membrilor de sindicat.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu