Sindicatele europene de profil solicită Parlamentului depolitizarea radioului public și retragerea proiectului de modificare a Legii AGERPRES

Sindicatele europene de profil solicită Parlamentului depolitizarea radioului public și retragerea proiectului de modificare a Legii AGERPRES

Sindicatele europene de profil solicită Parlamentului și Guvernului României depolitizarea serviciului public de radio, retragerea proiectului de lege care modifică Legea de funcționare a AGERPRES, inițiată de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, deblocarea negocierilor privind Contractul Colectiv de Muncă din domeniul cultură și mass-media și renunțarea de către Ministerul Culturii la intenția de divizare a acestui sector.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind — SRJ MediaSind — reprezentanții UNI Europa Media, Entertainment & Arts au dezbătut, în cadrul Adunării Generale ce a avut loc în perioada 14-16 octombrie, la Bruxelles, o serie de probleme din domeniu, precum politizarea instituțiilor publice de media, modul de funcționare a dialogului social, media pluralismul, condițiile de muncă, retribuirea corectă a angajaților și fake news.

În acest context, Adunarea Generală a UNI Europa Media, Entertainment & Arts (UNI Euro MEI), organizație care reprezintă 70 de sindicate din 50 de țări europene, a votat, cu unanimitate de voturi, o rezoluție dedicată problemelor din România. De asemenea, președintele FAIR-MediaSind a fost ales în funcția de membru în Comitetul Executiv al UNI Europa Media, Entertainment & Arts.

"Rezoluția face referire la pericolul pe care îl reprezintă intenția Puterii de a acapara instituțiile publice de media. Reamintim faptul că strategia partidului de guvernământ în această privință a fost devoalată de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, care a afirmat într-un comunicat de presă, că: 'Îmi doresc ca AGERPRES, împreună cu TVR și SRR, să reprezinte organisme profesioniste de comunicare ale statului român'. De asemenea, Rezoluția cere autorităților române respectarea directivelor UE și a convențiilor Organizației Internaționale a Muncii, a negocierilor colective și a libertății de expresie, depolitizarea serviciilor publice de radio și televiziune, deblocarea negocierilor privind Contractul Colectiv de Muncă din sectorul cultură și mass-media, eliminarea discriminării din Legea nr 153/2017 privind salariile muzicienilor din orchestre, coruri și balerinilor care sunt angajați la instituțiile publice, renunțarea de către Ministerul Culturii la intenția de divizare a sectorului cultură și mass-media", se spune în comunicat.

Rezoluția va fi trimisă președintelui României, premierului și președinților celor două Camere ale Parlamentului.

"EURO-MEI crede că obligațiile asumate de România ca stat membru al UE trebuie să fie respectate și aplicate tuturor cetățenilor, inclusiv angajaților din sectorul cultură și mass-media. EURO-MEI cere autorităților statului român să dialogheze cu reprezentanții FAIR-MediaSind, pentru a rezolva conflictul existent și probleme raportate. EURO-MEI va folosi toate căile instituționale pentru a pune în practică aceste solicitări", se arată în Rezoluție.

Delegația Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind a fost reprezentată de Leonard Pădureț, președinte, și Cristi Godinac, președinte executiv.

Comisia pentru cultură a Senatului a dat miercuri, 11 octombrie, în unanimitate, raport favorabil propunerii legislative de completare a Legii de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Presă AGERPRES prin care se propune demiterea directorului general în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate a instituției.

"Am mers pe propunerea colegilor din comisie ca și în cazul Agenției Naționale de Presă să mergem pe criterii care există deja la Televiziunea Română și la radioul public. Atunci când lucrurile par să nu se îndrepte în direcția bună acolo, Parlamentul se poate uita pe raport și poate lua o decizie în privința directorului general", a declarat președintele comisiei, Radu Cosmin Preda, la finalul ședinței.

Prezent la lucrările comisiei, directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi, a arătat că nu susține această modificare legislativă.

"Nu susținem această modificare legislativă. Considerăm că, în acest moment, nivelul de control exercitat asupra Agenției Naționale de Presă AGERPRES este mai mult decât suficient. Vorbim de o instituție de presă și alăturarea celor două noțiuni — de control și de presă — nu considerăm că este foarte benefică nici dezvoltării presei, nici libertății de exprimare la modul general", a subliniat el.

De asemenea, Alexandru Giboi a subliniat că sunt foarte multe aspecte privind legea AGERPRES care trebuie discutate și îmbunătățite, "aduse în 2017, nu trimise înapoi în 1990".

La rându său, președintele Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind, Cristi Godinac, a susținut punctul de vedere al directorului general al AGERPRES.

"Nicio schimbare de majoritate politică nu ar trebui să influențeze conducerea unei agenții naționale de presă, agenție care este cea mai mare din România, o agenție care are o tradiție pe care o cunoașteți cu toții. Este frustrant în primul rând pentru jurnaliștii din Agenția Națională de Presă AGERPRES să existe o presiune politică la fiecare alegere sau la fiecare schimbare de coaliție politică", a afirmat Godinac.

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorii PSD Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, Gabriela Crețu, Ovidiu-Cristian-Dan Marciu și Liviu-Lucian Mazilu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale