Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România pichetează, marți, sediul Ministerului Finanțelor

Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România va organiza, marți, în intervalul orar 11,00 - 12,00, un pichet de protest în fața sediului Ministerului Finanțelor, sindicaliștii fiind nemulțumiți de faptul că nu a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale Poșta Română pentru 2015, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

'Protestul este motivat de refuzul unui subordonat din Ministerul Finanțelor Publice — directorul general Ioan Raceu — de a aviza capitolul cheltuieli salariale din bugetul de venituri și cheltuieli pe 2015 al CN Poșta Română, cheltuieli salariale pe care același director general le-a avizat favorabil în 2014', se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, acest refuz are ca efect neaprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al CN Poșta Română pe 2015, 'fapt care a determinat Consiliul de Administrație al CN Poșta Română să ia în calcul impunerea a două zile neplătite lunar, timp de șase luni, ceea ce reprezintă o diminuare cu 10% a salariului pentru 25.000 de salariați din Poșta Română'. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români