Singurul supravieţuitor al comandoului de la Beslan nu are remuşcări, la zece ani de la tragedie

Singurul supravieţuitor al comandoului de la Beslan nu are remuşcări, la zece ani de la tragedie

Nurpaşi Kulaev, singurul supravieţuitor al grupului care a atacat o şcoală din oraşul Beslan în urmă cu zece ani, provocând moartea a 186 de copii, a declarat că el doar s-a supus ordinelor şi nu are remuşcări în privinţa a ceea ce a făcut, relatează Russia Today, în pagina electronică.

Nurpaşi Kulaev (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu mă simt vinovat pentru că au murit femei şi copii", a declarat el. "Dar pot spune că nici eu, nici altcineva nu i-ar fi putut salva. Pentru că decizia a fost luată de alte persoane", a adăugat el.

Kulaev a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a făcut parte din gruparea responsabilă de luarea de ostatici din septembrie 2004 de la Beslan, o tragedie soldată în total cu 334 de morţi.

Luarea de ostatici a avut loc în prima zi de şcoală ce s-a transformat în coşmar pentru 1.128 de copii din Beslan, profesori şi părinţi. Timp de trei zile, ostaticii au fost ţinuţi sub ameninţarea armelor şi fără apă, hrană sau îngrijire medicală.

Kulaev a declarat că nu a ştiut că vor ocupa şcoala până în momentul în care grupul a ajuns acolo. Faptul că a aflat că ţintele vor fi copii nu a schimbat prea multe pentru el. "Ei erau la conducere. (...) Eu am făcut ce a trebuit să fac, asta este tot", a declarat Kulaev. "De ce să fi obiectat? M-ar fi ucis pe mine primul".

Părinţii copiilor ucişi la Beslan i-au pus o mulţime de întrebări lui Kulaev, dar acesta a ales să răspundă uneia singure. "M-a întrebat dacă vreau ca şi copiii mei să fie ca mine", a spus el, referindu-se la întrebarea unei mame al cărei copil al murit în luarea de ostatici de la Beslan. "Chiar mi-ar plăcea să fie ca mine, cu siguranţă. Dar nu vreau să împărtăşească soarta mea", a explicat el.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”

4 Are dreptate Mircea Marian / Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

5 VIDEO Priviți, trupele speciale ale Ucrainei au spart frontul rusesc la Zaporojie și au eliberat o localitate strategică