Sir Alex Ferguson continuă să câştige şi după retragerea din fotbal

Scoţianul Sir Alex Ferguson, care a făcut istorie ca antrenor al echipei Manchester United, continuă să câştige trofee deşi s-a retras din fotbal, trei cai pe care îi deţine în coproprietate obţinând victorii, joi, la Aintree, relatează Reuters.

Caii Protektorat, Monmiral şi Clan Des Obeaux au câştigat în prima zi a evenimentului hipic Grand National Festival.

Tripla, care avea o cotă de 62-1, a fost completată de Clan Des Obeaux (9 ani), care s-a clasat pe locul al treilea în 2018 şi a fost al doilea în 2019, şi a fost condus la victorie de jocheul Harry Cobden.

''Aceasta e cea mai bună zi a mea de când sunt în cursele de cai, adică de circa 20 de ani. E diferit de vremea când antrenam echipe de fotbal'', a declarat Ferguson (79 ani), care a reuşit o triplă şi ca antrenor, în 1999, cu Manchester United, câştigând Premier League, Cupa Angliei şi Champions League.

''Deţineam controlul a ceea ce se întâmpla pe gazon, dar nu am controlul pe hipodrom, unde antrenorul face asta, iar proprietarul speră să fie bine. Ai parte de aceeaşi emoţie când câştigi curse importante, ca aceasta'', a mai spus Ferguson.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR