Sistemele de inteligenţă artificială ale maşinilor autonome ale Google pot fi considerate ŞOFERI

Autorităţile SUA de reglementare a siguranţei traficului auto au afirmat că sistemele de inteligenţă artificială ale maşinilor autonome ale Google pot fi considerate şoferi conform legilor federale americane, potrivit Reuters.

SUA: Sistemele de inteligenţă artificială ale maşinilor autonome ale Google pot fi considerate ŞOFERI (Imagine: Shutterstock)

Decizia reprezintă un pas important către obţinerea aprobării finale ca maşinile autonome să circule pe drumurile publice.

Autoritatea pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzile Naţionale a informat Google în privinţa hotărârii săptămâna trecută, dar decizia a fost publicată pe site-ul instituţiei săptămâna aceasta.

O divizie a Google a propus în noiembrie proiectul unei maşini autonome, care "nu necesită şofer uman".

"Autoritatea pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzile Naţionale va interpreta termenul de «şofer» în cazul maşinii propuse de Google ca referindu-se la sistemul de conducere autonomă şi nu la vreunul dintre ocupanţi. Suntem de acord cu Google că maşina autonomă nu va avea un «şofer» în sensul tradiţional al ultimilor peste 100 de ani", potrivit scrisorii transmise de Autoritatea pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzile Naţionale companiei.

Mai mulţi producători auto importanţi şi companii din sectorul tehnologic dezvoltă maşini autonome, care pot fi conduse de sisteme de inteligenţă artificială, cel puţin o parte a timpului. Companiile implicate în aceste proiecte se plâng că regulile privind siguranţa traficului împiedică testarea şi eventuala utilizare la scară largă a acestor autovehicule.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

2 Foarte interesante amănunte...

3 Povestea de film a celui „incredibil de prost”. Cum a reușit un puști de 20 de ani să devină un adevărat agent 007 în iadul din Vietnam

4 Ideologul Kremlinului avertizează asupra riscului unei înfrângeri a Rusiei și pledează pentru răpirea lui Zelenski

5 VIDEO Imagini în premieră cu primul nod rutier pe trei niveluri din România