Site-ul agenției oficiale ruse de presă Sputnik, blocat în Turcia

Site-ul agenției oficiale ruse de presă Sputnik a fost blocat în Turcia, a declarat vineri redactorul șef al filialei Sputnik din Ankara, situație care intervine pe fondul crizei din relațiile dintre Rusia și Turcia după ce un bombardier rusesc a fost doborât anul trecut la granița cu Siria de către avioane de vânătoare turce, relatează Reuters.

Sursa foto: sputniknews.com

"Nu există niciun fel de acces la (site-ul) sputniknews.com și la subdomeniile din Turcia. Am trimis o scrisoare către Agenția de reglementare în care solicit prezentarea motivelor. Nu ne așteptam deloc la o interdicție", a declarat Mahir Boztepe, redactor-șef al redacției Sputnik din Turcia, pentru Reuters.

Reuters nu a putut obține reacții de la niciun oficial al Agenției turce de reglementare și nici de la vreun alt responsabil turc cu privire la această chestiune.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui