Situația din Iran scapă de sub control?/Regimul iranian, măcinat de luptele interne pentru putere

Situația din Iran scapă de sub control?/Regimul iranian, măcinat de luptele interne pentru putere

Situația din Iran pare scăpată de sub control; protestele și grevele vor crește, probabil, în intensitate în zilele următoare, scriu analiștii de la ISW.

Regimul a desfășurat forțele terestre IRGC (Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran ) în toată provincia Kurdistan, pentru a reprima brutal protestatarii.

Coordonatorii protestelor au cerut demonstrații la nivel național în perioada 24-26 noiembrie, în semn de solidaritate cu protestatarii din provincia Kurdistan.

Anunțul potrivit căruia protestatarii se vor aduna pe străzi principale ajută regimul dictatorial, întrucât oferă forțelor de securitate timp să se pregătească și să se concentreze pe reprimarea manifestanților, scriu analiștii ISW .

ONU deschide, în premieră, o anchetă privind situația din Iran

În acest timp Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a decis joi, în ciuda opoziţiei Teheranului şi Beijingului, să deschidă o anchetă internaţională asupra represiunii împotriva manifestaţiilor din Iran, pentru a aduna probe privind încălcările drepturilor omului şi eventual pentru a-i inculpa pe vinovaţi, relatează AFP.

Iar, în plină dezbatere în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului, agenţia iraniană de presă FARS a anunţat arestarea celebrului fotbalist Voria Ghafouri, acuzat că ”a insultat şi a pătat reputaţia echipei naţionale (Team Melli) şi că a făcut propagandă” împotriva statului.

Numeroşi diplomaţi occidentali au denunţat represiunea împotriva manifestaţiilor care, în peste două luni, au făcut cel puţin 416 morţi, dintre care 51 copii, conform ONG-ului Iran Human Rights (IHR), al cărui sediu este în Norvegia.

Luptă pentru putere

Mojtaba Khamenei – fiul lui Ali Khamenei și un potențial succesor – ar fi avut mai multe întâlniri private în ultimele zile, posibil parțial pentru a-și reafirma influența în cadrul regimului. Se pare că Mojtaba s-a întâlnit cu aliatul său politic Hossein Taeb pentru a discuta despre revenirea lui Taeb în aparatul de securitate, după ce liderul suprem Ali Khamenei l-a demis din funcția de șef al Organizației de Informații IRGC, în iunie 2022.

Mojtaba sa întâlnit și cu Fatemeh Hashemi Rafsanjani, fiica fostului președinte Ali Akbar Hashemi Rafsanjani. Mojtaba s-ar fi plâns, în cadrul întâlnirii, că este marginalizat politic, dar informațiile nu pot fi confirmate. Cu toate acestea, rapoartele coincid cu zvonurile din rețelele sociale care susțin că Khamenei l-ar fi înlăturat pe Mojtaba ca potențial succesor.

Întâlnirea lui Mojtaba cu Fatemeh Hashemi Rafsanjani este deosebit de remarcabilă, având în vedere rapoartele conform cărora secretarul Suprem al Consiliului de Securitate Națională, Ali Shamkhani, s-a întâlnit cu membrii familiei Rafsanjani pentru a discuta despre cooperarea pentru a înăbuși protestele.

Val de contestare fără precedent de la Revoluţia Islamică din 1979

Protestele au fost declanşate de revendicările privind drepturile femeilor după moartea tinerei Mahsa Amini, arestată pentru că nu a purtat corespunzător vălul islamic, şi care s-a transformat în revoltă împotriva puterii.

Conform raportorului special al ONU pentru Iran, peste 15.000 de persoane au fost arestate. Justiţia iraniană a pronunţat deja şase condamnări la moarte în legătură cu manifestaţiile şi a anunţat în această săptămână că în două luni a arestat ”40 de străini” acuzaţi de implicare în 'protestele' din Iran, scrie Agerpres. SURSA: defenseromania.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Scandal online / Denise Rifai contraatacă „sexual”: „Nu vă căutați acum în pantaloni căci nu veți găsi mare lucru!”

2 Generalul Coldea, filat și fotografiat pe aeroportul din Geneva și în avion...

3 O imagine care va aduce gheață în chiloții multor pesediști...

4 Simplă speculație de presă?

5 Bădălău a refuzat să dea declarații la DNA / Procurorii au înregistrări video de la toate discuțiile pesedistului cu denunțătorul său, primarul Dan Pasa…