SJU Craiova: Zece pacienţi răniţi de petarde au avut nevoie de îngrijiri medicale

Zece pacienţi răniţi de petarde au primit îngrijiri medicale, în ultimele 24 de ore, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, medicul Cristina Geormăneanu, în cursul nopţii s-au prezentat nouă victime ale accidentelor provocate de petarde, doi copii şi şapte adulţi.

Printre aceştia se numără şi un bărbat de 37 de ani, transferat de la SJU Târgu Jiu, diagnosticat cu politraumatism prin explozie, traumatism cranio-cerebral acut mediu, traumatism maxilo-facial cu multiple fracturi faciale, traumatism forte ochi drept şi fractura deschisa la ambele oase ale antebraţului stâng.

"Este conştient, stabil, dar grav. Primeşte îngrijiri complexe şi este monitorizat de către o echipa multidisciplinară de medici specialişti ORL, oftalmologi, specialişti chirurgie oro-maxilo-faciala, neurochirurgie, ortopedie", a precizat medicul Cristina Geormăneanu.

Ceilalţi pacienţi au primit îngrijiri medicale de urgenţă şi au fost eliberaţi la domiciliu, cu tratament în ambulator şi recomandarea de a se prezenta ulterior pentru reevaluare.

În cursul zilei de sâmbătă, la SJU Craiova a ajuns şi un copil de 13 ani rănit de o petardă, cu traumatisme la ambii ochi. El a fost internat în Secţia de oftalmologie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker