Skoda anunță că 1,2 milioane automobile au fost echipate cu softul ce permite falsificarea testelor antipoluare

Skoda anunță că 1,2 milioane automobile au fost echipate cu softul ce permite falsificarea testelor antipoluare

Constructorul auto ceh Skoda, divizie a grupului Volkswagen, a anunțat, luni, că 1,2 milioane dintre vehiculele sale au fost echipate cu un soft care permite falsificarea testelor antipoluare, transmite AFP. 'Pot să vă confirm că în cazul mărcii Skoda este vorba despre aproximativ 1,2 milioane de autoturisme produse în trecut', a declarat purtătorul de cuvânt al Skoda Auto, Jozef Balaz.

Anterior, constructorul auto Audi, divizia de lux a grupului Volkswagen, a anunțat și el că 2,1 milioane dintre automobilele sale au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale.

Aproximativ 1,42 milioane de vehicule Audi, dotate cu motoare care îndeplinesc standardele de emisie EU5, sunt afectate în Europa Occidentală, 577.000 în Germania și aproape 13.000 în SUA, a confirmat luni un purtător de cuvânt al Audi.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparțin Volkswagen. AGERPRES


populare
astăzi

1 OFICIAL CCR a declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților pe motiv de formă, la sesizarea Liei Savonea

2 Scene cumplite în Ucraina / un bărbat filmat cum fuge cu o femeie rănită în brațe. Rușii împușcă civili pe străzile din Pokrovsk

3 Cloacă de corupție la NATO! / Arestări și percheziții în Statele Unite, Belgia și Olanda

4 BREAKING Suspiciuni că un avion ce zbura deasupra SUA a fost lovit de un obiect ce provine din spațiu

5 „Răhățeii Rusiei” din Ro au invadat TikTok și Facebook cu fake-news și conspirații despre explozia din Rahova