Slovacia: Un grup de 15 imigranţi a fost adus în România, unde primiseră azil

Poliţia pentru străini şi divizia de aviaţie a Ministerului de Interne din Slovacia au transportat 15 imigranţi în România, unde primiseră azil, a anunţat purtătoarea de cuvânt a poliţiei slovace, Denisa Bardyova, transmite luni TASR.

Grupul de solicitanţi de azil se afla în detenţie în Slovacia de la finalul anului trecut.

''Transferul către România a fost afectat negativ de situaţia legată de coronavirus, care a împiedicat semnificativ procesul de pregătire a returnării lor în România ca stat membru responsabil cu decizia acordării sau nu, pentru aceşti imigranţi, a azilului sau a altor forme de protecţie internaţională în Uniunea Europeană'', a afirmat Bardyova.

Ea a menţionat că transferul grupului de imigranţi s-a efectuat în conformitate cu aplicarea aşa-numitului ''Regulament Dublin'' al UE. Acesta prevede că responsabilitatea pentru examinarea cererii de azil îi revine primei ţări membre prin care solicitantul a intrat în UE. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR