Slovacia: Zuzana Caputova a câştigat primul tur al prezidenţialelor, cu 40,6% din voturi

Avocata Zuzana Caputova s-a plasat pe prima poziţie în primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate sâmbătă în Slovacia, obţinând 40,6% din voturi, şi se va confrunta în 30 martie cu candidatul de centru-stânga Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care a obţinut 18,7% din sufragii, relatează duminică AFP şi dpa.

''Voturile pe care le-am primit le consider un apel la schimbare'', a declarat Caputova, reprezentantă a partidului Slovacia Progresistă, la scurt timp după anunţarea rezultatelor.

Fostul ministru al justiţiei Stefan Harabin (dreapta radicală) şi reprezentantul extremei stângi Marian Kotleba au primit fiecare sub 15% din voturi în primul tur al scrutinului prezidenţial din Slovacia. Spre deosebire de candidaţii plasaţi pe primele două poziţii, Harabin şi Kotleba s-au pronunţat ferm contra politicii UE privind migraţia şi refugiaţii.

Dacă va câştiga scrutinul din 30 martie, Zuzana Caputova va fi prima femeie care devine preşedinte al Slovaciei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Ce ascunde înțelegerea prin care SUA redeschid piața pentru motorina rusească