Soarele a avut una dintre cele mai puternice explozii măsurate vreodată

O explozie solară măsurată la X8,7 a avut loc în zona AR 3664, regiunea responsabilă pentru furtunile solare din weekendul trecut, care au provocat aurore viu colorate, relatează Science Alert .

Aceasta este cea mai puternică erupție solară din ciclul actual și una dintre cele mai puternice 20 măsurate vreodată.

Erupția cu puterea X8,7 din 14 mai a fost urmată de o explozie solară ceva mai mică, de X3,4, în 15 mai, ceea ce sugerează că regiunea uriașă a petelor solare își va continua activitatea în partea îndepărtată a Soarelui, care nu este vizibilă de pe Pământ.

Erupțiile de clasa X sunt cele mai puternice erupții pe care Soarele nostru le poate gestiona.

Din cauza poziției ambelor erupții, este puțin probabil să vedem alte furtuni solare în regiunea AR 3664. Dar altă o regiune cu pete solare, care este pe cale să ajungă în zona vizibilă de pe Terra, a înregistrat o explozie măsurată la X2,9, tot pe 15 mai.

Această creștere a activității solare ar putea însemna că ciclul solar a ajuns la nivelul maxim.

Ciclul solar nu este bine înțeles, dar știm că se manifestă în câmpul magnetic solar. Petele solare sunt regiuni de pe suprafața Soarelui în care câmpul magnetic este temporar mai puternic decât regiunile înconjurătoare, provocând explozii solare.

Acest ciclu solar a fost mult mai activ decât se așteptau oamenii de știință. Este o veste excelentă pentru cercetători și pentru „vânătorii” de aurore. Ne oferă mult mai multe date pentru a înțelege mecanismul ciclurilor solare - ceea ce, la rândul său, ne-ar putea ajuta să anticipăm mai bine momentele de activitate maximă și minimă ale acestora.


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?