Șobolanii PSD se ceartă din pricina donaţiilor pentru coronavirus. „Când vine vorba de a aduna bani la grămadă, eu sunt mai reţinut”

Șobolanii PSD se ceartă din pricina donaţiilor pentru coronavirus. „Când vine vorba de a aduna bani la grămadă, eu sunt mai reţinut”

Șobolanii PSD s-au certat din pricina donaţiilor pentru coronavirus. „Când vine vorba de a aduna bani la grămadă, eu sunt mai reţinut”.

Unii parlamentari PSD nu au fost deloc încântaţi să doneze jumătate din leafă pentru combaterea pandemiei. Cel mai vocal a fost deputatul de Vaslui Adrian Solomon, care şi-a vărsat năduful pe un grup intern al partidului. „Nu sunt adeptul să ne batem cu cărămida în piept când facem un act de donaţie. Şi Iisus a spus în predica de pe munte”, susţine Solomon, potrivit  Adevărul .

În timp ce sute de mii de angajaţi din sectorul privat au intrat forţat în şomaj tehnic şi vor trăi cu mai puţin de 2.500 de lei lunar, parlamentarii nu renunţă la privilegii.

Aleşii încasează în continuare lefurile întregi, plus restul beneficiilor financiare: diurnă şi cheltuieli de cabinet. În ultimele trei săptămâni, Parlamentul s-a reunit o dată, fizic, pentru a învesti Guvernul Orban şi încă o data, online, pentru a aproba starea de urgenţă impusă de preşedintele Klaus Iohannis prin decret. În rest, au mai funcţionat câteva comisii de specialitate, tot prin videoconferinţă.

În acest context, pentru a puncta la imagine, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, le-a cerut parlamentarilor social-democraţi să doneze câte 5.000 de lei, bani care să fie folosiţi în lupta pentru combaterea coronavirusului.

"Mă bucur că toţi colegii mei au înţeles că în această perioadă trebuie să fim solidari. Toţi parlamentarii PSD au decis că vor dona 50% din indemnizaţiile lor pentru a sprijini achiziţia urgentă de echipamente medicale de maximă necesitate", a anunţat Marcel Ciolacu la finalul unei şedinţe a Comitetului Executiv care a avut loc săptămâna trecută prin videoconferinţă.

„Am donat pentru spitalul din Bârlad”

În ciuda anunţului oficial, nu toţi parlamentarii PSD au fost de acord să renunţe la jumătate din leafa pe o lună. Donaţia nu viza întreaga perioadă în care funcţionează starea de urgenţă, ci un singur salariu. Pe un grup intern al partidului, unii social-democraţi au protestat, susţin surse din PSD pentru Adevărul.

Cel mai vocal a fost deputatul de Vaslui Adrian Solomon, preşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor, care a avut două obiecţii la propunerea lui Ciolacu. În primul rând, Adrian Solomon s-a plâns că, spre deosebire de alţi parlamentari PSD, care derulează şi alte afaceri în paralel, prin interpuşi, el trăieşte doar din leafa de parlamentar, susţin sursele citate. Cât e leafa?

Ca preşedinte de Comisie, Adrian Solomon are o indemnizaţie lunară de 11.803 lei, sumă netă. Aşadar, un parlamentar PSD nu se poate descurca cu aproape 7.000 de lei pe lună, în perioadă de criză. În al doilea rând, Solomon le-a bătut obrazul colegilor de partid că se laudă cu donaţiile, deşi în Biblie scrie că binele se face în tăcere.

Întrebat de Adevărul despre contrele din PSD legate de bani, Adrian Solomon a explicat: ”Nu a existat o dispută, ci o discuţie despre a aduna banii de la toţi parlamentarii PSD într-un coş comun. Când vine vorba de a aduna la grămadă, eu sunt mai reţinut. Eu am spus că trebuie să doneze fiecare unde crede de cuviinţă. Spre exemplu, eu am donat jumătate din indemnizaţie acasă, la spitalul din Bârlad, pentru că mi-e mai aproape cămaşa decât paltonul. Am făcut pe dracul în patru şi am cumpărat 50 de combinezoane pentru medici”.

La fel ca în discuţiile din partid, Adrian Solomon a invocat din nou exemplul biblic. ”Nu sunt adeptul să ne batem cu cărămida în piept când facem un act de donaţie. Şi Iisus Hristos a spus, în predica pe care a ţinut-o pe munte, să nu ştie stânga ce face dreapta atunci când facem milostenie. Găsiţi în Evanghelia după Matei”, a mai spus deputatul de Vaslui. 




Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”