Șoc în Argentina! 131.573 de cereri de acreditare din partea mass-media la un amical. Cât să umple două stadioane!

Peste un milion şi jumătate de persoane au încercat să cumpere bilete pentru a asista la primul meci al selecţionatei de fotbal a Argentinei după cucerirea titlului de campioană mondială, în luna decembrie în Qatar, informează AFP.

Argentina a devenit campioanaă mondială în 2022 și a creat isterie în America de Sud. Foto Getty

Argentina a devenit campioanaă mondială în 2022 și a creat isterie în America de Sud. Foto Getty

Partida amicală împotriva statului Panama, programată joi pe stadionul Monumental din Buenos Aires, va fi marcată de festivităţi pentru celebrarea titlului cucerit la loviturile de departajare în finala cu Franţa, pe 18 decembrie.

Meciul se va disputa pe stadionul echipei River Plate, care poate găzdui 83.000 de spectatori. Toate locurile puse în vânzare şi-au găsit cumpărători în doar două ore, conform Federaţiei argentiniene de fotbal.

Amicale cu Panama și Curaçao

Biletele la meciul Argentina - Panama s-au vândut cu preţuri cuprinse între 55 şi 230 de euro, într-o ţară în care salariul mediul lunar se ridică la echivalentul a aproximativ 380 de euro.

Pe de altă parte, AFA a primit 131.573 de cereri de acreditare din partea mass-media pentru acest meci, în timp ce tribuna presei de pe stadionul Monumental nu poate găzdui mai mult de 344 de jurnalişti.

După meciul cu Panama, naţionala Albiceleste va juca împotriva minusculului stat Curaçao, marţea viitoare, la Santiago del Estero, meci în care probabil se vor înregistra noi recorduri ale fotbalului mondial.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

2 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan